Nu-i bai, e Baiaram cu Botoşani, pentru Ştiinţa!

0
1274

Trei puncte importante adăugate de Ştiinţa, după al patrulea 1-0 cu Ouzounidis pe bancă. Prima repriză cu Botoşani pare să fi fost cea mai bună de când a descălecat grecul în Bănie. Moldovenii abia c-au trecut centrul, deşi s-au odihnit în runda anterioară, cu FCSB, şi nici n-au jucat la mijlocul săptămânii, precum Craiova. Cicâldău, fără a juca în meciul de Cupă cu Chindia, şi-a ieşit din ritm şi l-am văzut mai mult nervos, decât inspirat. Cu excepţia loviturii libere când n-a depăşit zidul, decarul Craiovei n-a scăpat de sub atenţia lui Rodriguez, iar pe final a fost şi mai supărat, după ce a fost schimbat. Ivan a făcut însă o repriză OK. Un şut dintr-o bucată, peste poartă, o lovitură liberă obţinută, şi un assist l-au introdus în cele mai importante acţiuni ale Ştiinţei din meci. Baiaram a marcat în premieră în Liga I, gol de 3 puncte, nu „de salvat onoarea”, ca la Tbilisi, mai ales că a încheiat o acţiune superbă, cu Câmpanu şi Ivan la bază. Moldovenii n-au existat în primul mitan, decât când Pigliacelli a ieşit aiurea la o centrare în careu. Ştiinţa a controlat jocul, deşi a avut în faţă un adversar care a mai fost aşa de defensiv numai în duelul din tur, încheiat 0-0.

După pauză, oltenii au făcut pasul în spate şi nu au reuşit să iasă din apărare nici după schimbări, oamenii de pe bancă părând mai „obosiţi” ca titularii. Nistor a greşit iar multe pase în prima parte, dar a fost parcă peste tot, iar în repriza a doua a împins jocul spre careul advers, alături de Bancu. Botoşaniul, o echipă ofensivă, altfel, n-a fost capabilă să dea gol Ştiinţei nici în al treilea meci direct din acest sezon. Două şanse au avut moldovenii, dar sirianul Al Mawas punctează mult mai bine la like-uri pe social media decât pe tabelă, iar Roman nu mai are inspiraţia care-l propulsa la Rapid sau FCSB. Deşi a strâns vârtos din fese la ultimele faze, Ştiinţa îşi adaugă o victorie importantă în configuraţia clasamentului. Puncte de înjumătăţit, dar pentru zile complicate, mai ales că, din ultimele 12 meciuri ale sezonului, jumătate sunt cu CFR şi FCSB.

Universitatea Craiova – FC Botoşani 1-0

A marcat: Baiaram 42.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 5 – Vătăjelu 6, Papp 6, M. Constantin 6, Bancu 7 – Mateiu 6, Nistor 6 – Cicâldău 5 (75 Bic) 5, Câmpanu 6 (71 Camara) 4, Baiaram 7 (81 Vlădoiu) 4 – A. Ivan 7 (81 Tudorie) 5. Antrenor: Marinos Ouzounidis

FC Botoşani: Hankic – Patache, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Rodriguez, Papa (46 Târcoveanu) – Ongenda (80 Târşa), Al Mawas (83 Roman), Croitoru (20 Toutouh) – Fili (46 Keyta). Antrenor: Marius Croitoru

Arbitru: Horaţiu Feşnic 6.