Trei români printre persoanele infectate cu COVID-19 în Italia

0
502

Trei cetăţeni români se află printre persoanele infectate cu COVID-19 în Italia, informează, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

“Potrivit datelor obţinute în cursul zilei de ieri de către reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai oficiilor consulare la nivel local, până în prezent, au fost identificaţi 3 cetăţeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul acestui stat”, precizează sursa citată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autorităţile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetăţenie, română şi a Republicii Moldova.

De asemenea, autorităţile locale de la Cremona au confirmat existenţa unui cetăţean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetăţenie, româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia-Romagna.