Ambulatoriul de la Filantropia, la licitație

0
2212

Autoritățile locale au scos la licitație serviciile de dirigenție de șantier pe perioada execuției lucrărilor de reabilitare a Ambulatoriului de la Spitalul Filantropia. Conform documentației, obiectivul contractului îl reprezintă asistența tehnică în administrarea contractului de lucrări. Ca și întindere, lucrarea trebuie să se termine în 15 luni, urmând ca recepția să se facă în maxim două luni de la încheierea șantierului.

Ambulatoriul de la Spitalul Municipal „Filantropia” se reabilitează, după cum se știe, cu fonduri europene. Inițial, autoritățile se pregătiseră să inclusă lucrarea pe fonduri de la bugetul local, dar mai apoi a apărut posibilitatea accesării fondurilor europene. În iulie 2018, a fost votat, de către consilierii municipali, documentația pentru această reabilitare, recomandând, printre alte, și o consolidare a zidurilor astfel încât, la final, clădirea să poată să fie încadrată în clasa III de risc seismic. Tot pentru protecția clădirii, s-a recomandat și renunțarea la coșurile de fum, care urmau să fie demolate. 

O finanțare de 11 milioane de lei, fonduri europene

Contractul de finanțare europeană a fost semnat în luna mai 2019, investiția fiind finanțată în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 8 ”Dezvoltarea infrasctructurii sanitare și sociale. Valoarea totală a proiectului a fost de 11.134.246,93 lei, din care suma solicitată a fost de 10.486.733,89 lei (2.253.999,76 euro), restul fiind acoperit de la bugetul local. Contractul a fost semnat de către conducerea ADR Sud-Vest Oltenia și primarul Craiovei, Mihail Genoiu. ”Acest proiect este de o mare însemnătate pentru noi, având în vedere multiplele spaţii de lucru de la Spitalul Filantropia, unde în acest moment activitatea de ambulatoriu se desfăşoară în mod provizoriu într-o clădire care a fost dezafectată în urmă cu doi ani şi dată în folosinţă spitalului. Vrem ca acest proiect să se deruleze rapid, pentru că la acest contract de finanţare avem deja proiectul de execuţie actualizat şi se va trece rapid la procedura de achiziţie a execuţiei”, a afirmat Genoiu, la semnarea contractului.

Lucrarea, scoasă la licitație în 2019

În cadrul proiectului, s-a urmărit creșterea calității serviciilor de îngrijire medicală primară acordată persoanelor cu acces deficitar la serviciile de sănătate din municipiul Craiova prin reabilitarea și modernizarea pavilionului. Lucrarea de execuție, care a fost scoasă la licitație în luna august 2019, constă în recompartimentarea etajul astfel încât zidurile de la etaj sa aibă corespondența pe veriticală cu zidurile de la parter. Proiectul mai presupune și intervenții la acoperiș, prin demolarea coșurilor de fum și crearea de sâmburi de beton în locul acestora.

Lift exterior și rampă pentru persoanele cu dizabilități

La Ambulatoriul de la Filantropia s-a refăcut și șarpanta de lemn și învelitoarea de tablă. Proiectul a prevăzut, de asemenea, construirea unui lift exterior, care să fie realizat dintr-o construcție metalică. În cadrul proiectului, a mai fost inclusă amenajarea unui elevator de tip rampă pentru persoane cu dizabilități, precum și construcția unei platforme de beton pentru colectarea selectivă a gunoiului. Se înlocuiește tâmplăria și se schimbă integral instalațiile sanitare și electrice.

Se schimbă și toate instalațiile sanitare

În proiect, a mai fost inclusă înlocuirea integrală a instațiilor electrice interioare și exteriore, precum și montarea unui sistem de detecție și avertizare la incendiu și un sistem video și semnalizarea antiefracție. În cadrul finanțării europene, Ambulatoriul de la Spitalul Filantropia va primi și dotări speciale, cum sunt echipamente, instrumentar, aparatură medicală, mobilier medical, echipamente IT, mobilier, dotări PSI, mașini curățenie, dozatoare apă și alte dotări necesare funcționării.