Acţiune de prevenire în şcoli, soldată şi cu amenzi

0
98

Pe 5 martie, poliţiştii doljeni au desfăşurat o acţiune, al cărei scop principal a fost creşterea siguranţei în incinta şi în zona unităţilor şcolare. au fost verificate 180 de unităţi de învăţământ din judeţ, inclusiv din perspectiva respectării prevederilor din domeniul sistemelor de securitate. Oamenii legii au controlat 190 de unităţi de alimentaţie publică existente în zona adiacentă şcolilor şi au depistat 65 de elevi care absentau de la cursuri. Activităţile de prevenire au avut loc şi în timpul orelor de curs, cu atât mai mult cu cât anul acesta se desfăşoară a V-a ediţie a programului naţional de educaţie “Şcoala Siguranţei TEDI”, îniţiat de “Maspex România”, în parteneriat cu ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Poliţia Română. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor depăşind 36.000 de lei.