Hebdomadarul britanic „The Mail on Sunday” – deţinut de compania media Daily Mail and General Trust – a livrat ştirea: Tony Blair s-a întâlnit săptămâna trecută cu Jared Kushner, consilier principal la Casa Albă, pentru a treia oară din luna septembrie, pentru a discuta despre o eventuală colaborare între fostul premier laburist şi actualul preşedinte al SUA, Donald Trump. „Eu nu voi face comentarii asupra unor convorbiri private”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Tony Blair, cel care s-a aflat la putere între 1997-2007, câştigând trei rânduri de alegeri consecutive în Marea Britanie. Chiar dacă pe eşichierul politic Tony Blair şi ex-preşedintele George W. Bush aparţineau unor opuse câmpuri politice, în realitate întreţineau excelente relaţii, augmentate la nivel personal, împreună convenind asupra invaziei din Irak – sub pretextul neconfirmat ulterior al existenţei armelor chimice. De atunci datează şi haosul actual în această ţară. Fără a se lansa în speculaţii facile, publicaţia menţionată reaminteşte doar că Jared Kushner este ginerele lui Donald Trump şi nu este exclusă o „consiliere specială” a preşedintelui american pe zonă Orientului Mijlociu. Dar supoziţia rămâne discutabilă, cel puţin momentan, chiar dacă „banii n-au miros”. Fiindcă în timp ce Donald Trump salută „Brexitul”, Tony Blair este „anti-Brexit”. Să lăsăm detaliile de această factură, din motive de altă natură. Orientul Mijlociu rămâne între obstacolele diplomatice, care nu îngăduie, cel puţin imediat, o înţelegere între Moscova şi Washington. Teheranul nu se află „la inima” lui Donald Trump. Iar Siria mai mult divide decât apropie. Rusia s-a opus prin dreptul său de veto, la 28 februarie a.c., unei rezoluţii ONU susţinute de SUA pentru denunţarea folosirii de arme chimice de armata siriană. Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a şi declarat: „Dorind o relaţie mai bună cu Rusia, nu înseamnă că nu condamnăm clar şi puternic acţiunile ruse în Estul Ucrainei”. Reafirmarea unei asemenea poziţii tergiversează posibila ridicare de sancţiuni americane, decretate după anexarea Crimeei de către Rusia. Chiar dacă la 15 februarie a.c., într-unul din mesajele publicate pe contul său Twitter, Donald Trump reamintea că anexarea respectivă s-a produs pe administraţia precedentă. O serie de dosare fierbinţi sunt afectate direct de cooperarea americano-rusă, momentan în impas. Până în prezent forţele americane şi ruse au acţionat, în paralel, în Siria, cu obiective fundamental diferite: lovirea Statului Islamic de către Washington, apărarea regimului Bashar al-Assad de către Moscova. Cam aşa stau lucrurile. Deşi până acum, în pofida patimilor incontrolabile, Donald Trump a transmis doar că dezacordul vehement, pe anumite teme, este una, iar dorinţa de dialog, alta. Nu a reuşit să convingă. Dimpotrivă. Şi la ingerinţele ruse şi contactele între anturajul lui Donald Trump şi ambasadorul rus, Serghei Kisliak – deşi pentru republicani Rusia rămâne un adversar istoric –, apărute în presă, fără dovezi concrete, se înţelege că nu se caută altceva decât ca relaţiile să rămână execrabile sau cât mai fluctuante. Ori Donald Trump ştie că pentru ieşirea din impas singura cale rămâne concilierea şi… pacea. Revenind la posibila cooptare a lui Tony Blair în staff-ul actualului preşedinte al SUA, doar atât: nici un prim-ministru britanic, de până la Tony Blair, nu a început atât de bine şi nu a sfârşit atât de prost, demisionând la 27 iunie 2007. Să reamintim doar că Tony Blair are amintiri interesante de la Bucureşti. Ieri, purtătorul său de cuvânt a calificat comunicatul din presa britanică, fiindcă de fapt a fost preluat şi de versiunea duminicală a lui „Daily Mail”, drept o „invenţie”. În primul moment anturajul lui Tony Blair precizase că nu comentează „întâlniri private”.
