Pericol de inundaţii pe Jiu

0
277

După ce mai multe pârâuri din Dolj au depăşit, marţi, cotele de atenţie şi o porţiune de carosabil a fost inundată în apropierea comunei Pieleşti, hidrologii au emis, ieri, o nouă atenţionare cod galben de inundaţii. De data aceasta vizat este râul Jiu, pe sectorul Filiaşi-Podari. Avertizarea este valabilă până astăzi la orele 16.00. 

Conform atenţionării hidrologice sunt aşteptate creşteri de debite şi niveluri ale unor cursuri de apă din judeţ, din cauza efectului combinat al precipitaţiilor în curs, celor prevăzute şi propagării, cu depăşiri ale cotelor de atenţie. În aceste condiţii, a fost instituit cod galben de inundaţii pe râul Jiu-sectorul Filiaşi-Podari – începând de ieri, de la 12.00 şi până astăzi la orele 16.00. De asemenea, hidrologii au decis să menţină codul galben de inundaţii pe râul Desnăţui cu afluentul Terpeziţa şi unii afluenţi din bazinul inferior al Jiului aşa cum ar fi, spre exemplu, Raznic. Potrivit, hidrologilor râul Jiu a depăşit ieri cota de atenţie la Răcari, iar tendinţa era de creştere.

Păşuni şi fâneţe inundate

În apropierea comunei Predeşti, în amonte un kilometru de confluenţa râului Raznic cu părâul Mereţel, râul Raznic s-a revărsat pe o lungime de aproximativ 1,5 km, inundând păşuni şi fâneţe.Creşteri de niveluri şi debite s-au produs şi pe pârâul Teslui ceea ce a dus la inundarea părţii carosabile a DJ 641 Mischii – Caracal, în localitatea Pieleşti, sat Pârşani, zona de subtraversarea a podului de cale ferată, pe o lungime de 50-60 de metri cu o înălţime a lamei de apă de 30 de centimetri. Circulaţia în zonă era şi ieri, la orele 16.00, restricţionată pentru autoturisme de către Poliţia rurală şi reprezentanţii CLSU Pieleşti, fiind deviată pe o rută ocolitoare situată aval 500 de metri.

În zona oraşului Filiaşi, pe pârâul Cârneşti, în aval de gară, ieri s-a acţionat cu saci de nisip pentru  supraînălţarea malului drept pe o lungime de 40 de metri. De asmenea, s-au luat măsuri pentru deblocarea podurilor şi podeţelor, prin eliminarea blocajelor formate. Şi în comuna Braloştiţa, pe pârâul Racoviţa, s-a acţionat, ieri, cu o formaţie alcătuită din 11 muncitori pentru deblocarea podurilor şi podeţelor.

Debitele râurilor sunt în creştere

Pentru a preîntâmpina apariţia unor situaţii de calamitate au fost informate şi atenţionate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, acestea având datoria de a lua o serie de măsuri. Spre exemplu, urmărirea cu atenţie a evoluţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale”.

O altă măsură  luată a fost instituirea serviciului de permanenţă la nivelul primăriei, în intervalul de valabilitate a avertizării cod galben de inundaţii, în  vederea  primirii  prognozelor şi avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi pentru transmiterea informaţiilor privind evoluţia fenomenelor periculoase. Avertizarea populaţiei, cu prioritate a celei din zonele cele mai expuse la inundaţii şi aplicarea măsurilor corespunzătoare din Planul de măsuri în caz de inundaţii sunt alte două măsuri care se impun în această situaţie. În plus, trebuie asigurat stocul de materiale şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor şi supravegheate în permanenţă  locurilor cu potenţial de inundaţie.

Conform prognozei elaborate de Administraţia Bazinală de Apă Jiu, precum  şi de INHGA– CNPH, în următorul interval nivelurile şi debitele vor fi în creştere din cauza precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării. Creşteri mai importante de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de atenţie se pot înregistra pe unele râuri mici din sudul şi sud-vestul ţării, datorită precipitaţiilor mai însemnate cantitativ prognozate, care vor depaşi izolat 10 l/mp în Oltenia.