A furat o mașină din Segarcea și a intrat cu ea în copac

0
354

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Drănic, este cercetat penal de polițiștii din Segarcea, după ce s-a stabilit că a furat o mașină parcată în fața unei locuințe din oraș, a urcat la volan fără să aibă permis de conducere și, mai mult decât atât, a intrat cu mașina furată într-un copac.

Lucrătorii Poliţiei oraşului Segarcea au fost anunțați, marți după-amiază, prin apelul de urgență 112, de Marian Nicola, de 53 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală marca Renault, parcat în faţa locuinţei sale. Au fost demarate cercetările, iar în urma verificărilor efectuate împreună cu poliţiştii de la Postul de Poliţie Drănic şi prin mijloace specifice, autorul furtului a fost identificat în persoana lui Virgil Goață, de 42 de ani, din comuna Drănic, autoturismul furat fiind găsit la locuinţa celui din urmă şi restituit părţii vătămate.

Numai că, în continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit că doljeanul de 42 de ani a condus autoturismul furat fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în apropierea locuinţei sale, a pierdut controlul autovehiculului şi a lovit un copac de pe marginea drumului, avariind partea din faţă a Renaultului. Acum este cercetat penal, în stare de libertate.

„În cauză, pe numele bărbatului de 42 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, conducerea unui vehicul fără permis şi distrugere din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.