Mâine va debuta ediţia de primăvară a Târgului „Contex – Ziua femeii”

0
322

Timp de patru zile, începând de mâine, foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” va găzdui Târgul “Contex – Ziua Femeii”, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj. Astfel, în perioada 7-11 martie a.c., 40 de producători şi comercianţi din toată ţara vor fi prezenţi la Craiova, pentru a oferi spre vânzare, la preţuri promoţionale, îmbrăcăminte, încălţăminte pentru adulţi şi copii şi diverse articole cu ocazia Zilei Femeii, după cum au precizat organizatorii. Intrarea la târg va fi liberă, după următorul program: 7 martie, între orele 12.00-19.00; 8-10 martie, între 10.00 şi 19.00; 11 martie – 10.00-16.00.