Ouzounidis: “Voi fi fericit la Craiova dacă am rezultate”

0
768

Noul antrenor al Ştiinţei, grecul Marinos Ouzounidis, a ajuns azi-noapte la Craiova, a fost preluat din partea clubului de team-managerul Lucian Pretorian. Tehnicianul a fost cazat la Golden House, iar astăzi va fi prezent pe “Ion Oblemenco” la derby-ul cu Dinamo, după care va semna contractul şi va fi prezentat. Primul meci la care va sta pe bancă va fi cel cu FC Botoşani, din Cupa României, joia viitoare.

Dacă sunt fericit? Voi fi fericit dacă și rezultatele vor fi bune”, a fost declaraţia lui Marinos Ouzounidis în faţa presei, el acceptând să se fotografieze cu fularul Universităţii Craiova.

Marinos Ouzounidis a câştigat titlul în Cipru cu APOEL Nicosia, iar pe AEK Atena a condus-o în grupele Champions League, unde elenii au întâlnit Bayern Munchen, Ajax şi Benfica. Le-a mai antrenat pe Panathinaikos, AEL Larissa, Iraklis Salonic, Skoda Xanthi şi Platanias, la Ergotelis Creta şi Panionios Atena.

Ca fotbalist, Marinos Ouzounidis a fost fundaş central şi a jucat la Panathinaikos, Xanhi, APOEL Nicosia, Paniliakos şi Le Havre. Are 50 de selecţii şi 4 goluri în naţionala Greciei, fiind şi căpitan al acesteia.