Missa în Do major de Beethoven sub bagheta lui Roberto Parmeggiani

0
112

Vineri, 7 februarie, de la ora 19, continuăm sărbătorirea Anului Internaţional Beethoven (250 de ani de la naşterea compozitorului) cu două lucrări de referinţă: Simfonia nr. 1 şi Missa în Do major pentru solişti, cor şi orchestră. Invitaţii serii sunt dirijorul italian Roberto Parmeggiani, soprana Renata Vari, mezzosoprana Gabriela Varvari, tenorul Doru Iftene şi basul Sorin Drăniceanu. Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova a fost pregătită pentru acest concert de maestrul de cor Pavel Şopov.

Dirijorul Roberto Parmeggiani este profesor la Conservatorul din Bologna, iar în perioada 2011-2014 a fost director artistic al Teatro della Fortuna din Fano. Premiat la Concursul de dirijat coral de la Trento, a condus muzical premiera mondială a lucrării Canticum Novissimi Testamenti de Luciano Berio.

Doi reputaţi solişti ai Operei Române Craiova, ambii cu repertorii vaste şi experienţă scenică bogată, soprana Renata Vari şi basul Sorin Drăniceanu vor face parte din distribuţia Missei în Do major pentru solişti, cor şi orchestră de Beethoven. Încă două nume importante ale scenei lirice se vor alătura pentru a da expresie celebrei lucrări compuse de titanul de la Bonn: mezzosoprana Gabriella Varvari, prim-solistă a Operei Naţionale Române din Timişoara şi tenorul Doru Iftene, solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.

***

Prima audiţie a Simfoniei nr. 1 în Do major a avut loc la 2 aprilie 1800, în sala Teatrului Imperial din Viena, într-o „academie“ (concert) dedicată exclusiv lui Beethoven. Tributară într-o anumită măsură principiilor compoziţionale haydniene şi mozartiene, Simfonia nr. 1 promovează, totuşi, cu mult curaj, individualitatea şi ideatica beethoveniene. Lucrarea a fost primită călduros de către cercurile muzicale vieneze.

Missa în Do major, op. 86 pentru solişti, cor şi orchestră este prima din cele trei lucrări de acest gen concepute de Beethoven. Scrisă în 1807, după opera Fidelio şi dedicată prinţului Nikolaus Esterházy (prima audiţie la capela Curţii, 13 septembrie), missa a fost elaborată în perioada în care compozitorul lucra la simfoniile a cincea şi a şasea. Deşi Beethoven o aprecia favorabil, missa a fost rar prezentată în timpul vieţii sale, meritul adevăratei sale descoperiri revenind epocii romantismului târziu.

                                                                             ANA-MARIA PETOLESCU