Comisarii europeni se vor ghida după un nou Cod

0
478

Noul Cod de conduit pentru membrii Comisiei Europene a fost adoptat oficial şi a intrat  în vigoare din data de 31 ianuarie, în contextul campaniei pentru o transparenţă sporită, desfăşurată de preşedintele Jean-Claude Juncker de la începutul mandatului. Regulile actualizate stabilesc noi standarde pentru normele etice în Europa şi se aplică tuturor membrilor din Comisia Juncker curentă.

Membrii Comisiei Europene participa la o sedinta plenara la Bruxelles, miercuri, 11 octombrie 2006. LUIZA PUIU / MEDIAFAX FOTO

Principalele îmbunătăţiri ale normelor curente se referă la: activităţile desfăşurate după încheierea mandatului, prin prelungirea perioadei de incompatibilitate de la 18 luni, cât este în prezent, la doi ani pentru foştii comisari şi la trei ani pentru preşedintele Comisiei; prevenirea conflictelor de interese, prin definirea, pentru prima dată, a „conflictului de interese” şi stabilirea principiului de evitare a acestor situaţii şi a celor ce pot fi percepute ca atare, reguli mai stricte pentru interesele financiare, prin obligativitatea declarării investiţiilor de peste 10.000 de euro; transparenţă şi răspundere, prin realizarea de deplasări eficiente din punct de vedere al costurilor şi publicarea cheltuielilor aferente, bilunar; asigurarea respectării normelor, prin asistenţa acordată Colegiului de un nou Comitet independent consolidat de etică şi prin decizia de a adresa o mustrare şi publicarea acesteia, posibilitatea de a candida la alegerile pentru Parlamentul European fără a fi în concediu .

        Mâine, la Parlamentul European se vor aproba noile dispoziţii care permit comisarilor să participe la alegerile pentru Parlamentul European fără să fie nevoiţi să îşi ia concediu. La sfârşitul lunii februarie 2018, Comisia va publica, pentru prima dată, informaţii detaliate privind cheltuielile de călătorie ale tuturor comisarilor. De asemenea, în spiritul transparenţei şi răspunderii, Comisia va publica rapoarte anuale privind aplicarea acestui Cod.