Fotbal: Exclus de Guardiola, Aguero e dorit de Real şi Barca

0
300

Sergio Aguero (28 de ani) nu s-a născut pentru a fi rezervă. Atacantul argentinian, golgheterul lui Manchester City, a fost lăsat pe bancă în cele mai recente două partide disputate de ”cetăţeni” , semn că Pep Guardiola şi-a focusat întreaga atenţie pe Gabriel Jesus.

În aceste condiţii, Aguero pare tot mai tentat de o plecare de la City, iar Real Madrid şi FC Barcelona stau la pândă. Catalanii au fost, la un moment dat, aproape de a-i obţine semnătura, Messi a dorit întotdeauna să-l aibă alături.

“Când te afli pe bancă trebuie să-ţi aştepţi şansa. În următoarele trei luni trebuie să-mi ajut clubul şi apoi vom vedea ce se va întâmpla cu viitorul meu”, a declarat argentinianul, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria lui City.

“Kun” Aguero e al treilea în topul golgeterilor all-time ai lui Manchester City, cu 154 de reuşite, şi a fost cel mai bun marcator din Premier League în sezonul 2014-2015. Sud-americanul a marcat şi golul celebru care i-a adus titlul lui City în 2012, în prelungirile partidei cu QPR.

Aguero este şi în acest sezon golgeterul detaşat al grupării din Manchester, cu 18 reuşite, 11 mai multe decât următorul marcator, Raheem Sterling.

Argentinianul se află la City din 2011, atunci când a fost transferat de la Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro, şi mai are contract până în 2019 cu gruparea de pe Ettihad.

Gabriel Jesus a înscris trei goluri în cele două meciuri în care a fost titularizat în dauna lui Aguero, cu West Ham şi Swansea. Gabriel Jesus a venit chiar în ianuarie, de la Palmeiras, pentru 32 de milioane de euro.

234 de meciuri a jucat Aguero pentru Manchester City.

154 de goluri a marcat argentinianul pentru “cetăţeni”.