Magistraţii Judecătoriei Craiova au dispus, sâmbătă, arestarea preventivă a unui craiovean bănuit de comiterea mai multor furturi din buzunare. Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale l-au prins pe acesta în flagrant, vineri seară, în timp ce sustrăgea un telefon mobil, întreaga acţiune fiind surprinsă şi de camerele video din interiorul centrului comercial.
Vineri, 3 februarie a.c., în jurul orei 19.30, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii craioveni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din genţi şi buzunare, au fost depistate două persoane în timp ce sustrăgeau un telefon mobil din buzunarul unui bărbat aflat la cumpărături. Mai exact, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale i-au prins în flagrant pe Marian Pară, de 32 de ani şi pe Cristina Coman, de 25 de ani, ambii din Craiova în timp ce sustrăgeau un telefon mobil din buzunarul lui Dan B., de 51 ani, din comuna Redea, judeţul Olt, care se afla la cumpărături în incinta unui hipermarket din Craiova. De altfel, hoţul „în acţiune” a fost surprins de camerele de supraveghere video din interiorul centrului comercial.
Telefonul mobil, în valoare de 2.500 lei, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru furt calificat. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul de 32 de ani este autorul a încă două furturi, cu acelaşi mod de operare, respectiv profitând de neatenţia persoanelor vătămate, care se aflau la cumpărături, le-a sustras telefoanele mobile din buzunare, fapte comise în ultimele două săptămâni. În urma probatoriului administrat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de Marian Pară pentru comiterea a trei infracţiuni de furt calificat, iar faţă de tânăra de 25 de ani s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la furt calificat.
În baza ordonanţei emise de procuror, craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 4 februarie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care i-a emis mandat pentru 30 de zile. „Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat”, a precizat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.