Apelul făcut de Administraţia Trump la ordinul unui judecător federal, respins

0
371

trumpAdministraţia Donald Trump a făcut apel sâmbătă la ordinul dat de un judecător federal ce suspendă decretul prezidenţial prin care se interzicea accesul cetăţenilor din şapte state majoritar musulmane pe teritoriul american, a anunţat Departamentul de Justiţie. O instanţă federală a respins însă apelul, ceea ce înseamnă că restricţia de călătorie a celor vizaţi de decret va rămâne suspendată până când întreaga cauză va fi judecată. Curtea de Apel din San Francisco a acordat Casei Albe şi statelor care se opun decretului lui Trump termenul de până luni după-amiaza pentru a prezenta mai multe argumente.  Statele Unite şi-au redeschis sâmbătă graniţele pentru cetăţenii din Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Yemen şi Siria, Administraţia Trump fiind nevoită să facă paşi înapoi privind aplicarea decretului semnat de preşedintele SUA din cauza deciziei luate vineri de un judecător federal din Seattle. Un judecător federal din Seattle a acordat, vineri, un ordin de restricţie temporară valabil la nivel naţional, prin care blochează măsura luată de Donald Trump ce presupune interzicerea pe teritoriul SUA timp de 90 de zile cetăţenilor provenind din şapte state cu populaţie majoritar musulmană. Departamentul de Securitate Internă din SUA a anunţat sâmbătă că a suspendat toate acţiunile care vizează punerea în aplicare a ordinului preşedintelui Donald Trump privind imigraţia. “În concordanţă cu ordinul judecătoresc, Departamentul de Securitate Internă a suspendat toate acţiunile care vizează implementarea secţiunilor vizate din cadrul ordinului executiv intitulat «Protejarea naţiunii de intrarea teroriştilor străini pe peritoriul Statelor Unite»”, a anunţat responsabilul pentru presă al Departamentului. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a scris sâmbătă pe Twitter că decizia „aşa-zisului judecător” din Seattle privind blocarea decretului său antiimigraţie este “ridicolă” şi “va fi anulată”. În altă ordine de idei, mii de oameni au protestat sâmbătă în faţa ambasadei Statelor Unite la Londra împotriva lui Donald Trump şi a decretului adoptat recent de acesta privind imigraţia. Protestatarii au ţinut în mână pancarte negre cu pete roşii pe care erau scrise sloganuri precum “Nu lui Trump. Nu războiului” şi “Trump: O relaţie specială? Spuneţi nu”. Conform unui document oficial obţinut de NBC News, 100.000 de vize au fost anulate în doar o săptămână, fiind vizaţi cetăţeni ai ţărilor din Orientul Mijlociu şi Africa introduse recent de Donald Trump pe o listă cu interdicţii de călătorie. Însă Departamentul de Stat a contestat această cifră, precizând că mai puţin de 60.000 de vize au fost anulate.