Comuna Ciupercenii Noi va inaugura Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

0
415

Începând cu data de 10 februarie a.c., cei peste 5.200 de locuitori ai comunei Ciupercenii Noi vor putea obţine actele de identitate de la noul Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Diminuarea timpului de aşteptare şi lipsa cheltuielilor de deplasare vor fi avantajele imediate ale localnicilor.

Începând cu data de 10.02.2016, ora 11.00, îşi va deschide activitatea Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Ciupercenii Noi, iar cetăţenii din această comună vor putea obţine actele de identitate chiar din localitatea de domiciliu, de la sediul serviciului de evidenţă care va funcţiona în comuna Ciupercenii Noi, strada „Dunării” nr. 2, judeţul Dolj.

Prin deschiderea acestui serviciu de evidenţă a persoanelor se facilitează accesul celor aproximativ 5.200 de cetăţeni din comuna Ciupercenii Noi la obţinerea unui nou act de identitate, se contribuie la diminuarea cheltuielilor, la micşorarea timpului de aşteptare pentru eliberarea unui alt act de identitate, dar şi la micşorarea numărului persoanelor care, din diverse motive, continuă să păstreze acte de identitate cu valabilitate expirată sau nu îşi oficializează adresa de domiciliu în concordanţă cu modificările adoptate de autorităţile locale.

„Această realizare a autorităţii locale a fost sprijinită de Consiliul Judeţean Dolj, atât direct, prin adoptarea actului administrativ de modificare a arondării, dar şi prin intermediul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, instituţie care are în derulare un program ambiţios de a sprijini astfel de iniţiative în toate localităţile în care nu funcţionează servicii de evidenţă a persoanelor”, a precizat comisar-şef de poliţie Stănică Marin, director executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj.

Reamintim celor interesaţi că principalele documente ce trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea unui act de identitate sunt: actul de identitate vechi (dacă îl mai deţin), certificatul de naştere şi, după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, actul pentru spaţiul locuit. Contravaloarea actului de identitate – 7 lei cartea de identitate sau 1 leu cartea de identitate provizorie şi taxa de timbru extrajudiciar – 5 lei se vor achita la ghişeul serviciului. „În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul dintre documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate de maximum un an de zile”, a menţionat Stănică Marin. În cazul copiilor minori care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu ca aceştia să fie însoţiţi de unul dintre părinţi sau reprezentantul legal, dacă este cazul.