Genocidul rwandez se judecă la Paris

0
86

Câteva date. 6 aprilie 1994: avionul preşedintelui rwandez Juvenal Habyarimana este lovit de o rachetă înainte de aterizarea pe aeroportul din Kigali. Aprilie-iulie 1994: masacre sângeroase ale etniei Hutu contra etniei Tutsi, soldate cu 800.000 de morţi. Octombrie 2008: Pascal Simbikangwa (54 de ani) este arestat la Mayotte pentru trafic de documente. Ianuarie 2012: crearea unui Tribunal de Mare Instanţă la Paris pentru crime de război. 4 ianuarie 2014: deschiderea procesului lui Pascal Simbikangwa pentru genocid, complicitate la genocid şi crime contra umanităţii (perioada aprilie-iulie 1994). Curtea de Juri de la Paris cuprinde 6 juraţi parizieni şi 3 judecători şi în faţa acestora a compărut fostul şef al serviciilor de informaţii rwandez (SCR). Şi-a început cariera în poliţie, iar apoi s-a alăturat „Beretelor Roşii”, funesta gardă prezidenţială. În 1986, un accident de maşină l-a condamnat la un scaun cu rotile. Statutul de paraplegic a constituit un veritabil traumatism şi, paradoxal, o importantă şansă, potrivit dosarului. Fiindcă în 1988 devine unul din directorii Serviciului de informaţii rwandez care, potrivit acuzelor ce i se aduc, identifica duşmanii, complici ai rebelilor din FPR. În Rwanda, fiecare Tutsi este considerat un complice. Acesta este CV-ul instituţional. Dar el are o istorie paralelă. Pascal Simbikangwa a participat la escadroanele morţii. Deşi neagă. El este, de asemenea, un membru Akazu – cercul restrâns de persoane legate de familia preşedintelui Juvenal Habyarimana, care făcea numirile politice, deţinea puterea economică şi controla ajutorul internaţional. Necunoscut în Franţa, Pascal Simbikangwa este un torţionar renumit în Rwanda, spunea Simon Foreman, avocat al părţilor civile pentru Rwanda. Dar la Paris actorii procesului încă se mai luptă să-şi amintească numele său, după arestarea pentru trafic de documente, la Mayotte, în octombrie 2008. Cazul i-a adus patru ani de închisoare şi o cerere de extrădare infructuoasă din partea rwandeză. Între Paris şi Kigali timpul scurs nu a calmat relaţiile, acestea rămânând la fel de tensionate. Susţinerea diplomatică şi militară franceză dată unui regim care a antrenat ţara într-un genocid ce a dus la peste 800.000 de morţi, în cea mai mare parte Tutsi, continuă să menţină un zid între cele două ţări. Noua putere rwandeză şi preşedintele Paul Kagame acuză mai mult sau mai puţin Franţa de complicitate în masacre şi critică în particular misiunea militaro-umanitară „Tourquoise”, în care se vedea o susţinere a criminalilor Hutu, refugiaţi în Zair. Parisul a negat vehement, în permanenţă, dar fără argumente convingătoare. Franţa a decis să-l judece pe Pascal Simbikangwa pentru crimele comise acum 20 de ani, la 6.000 de km distanţă. Acolo, în Kigali şi în micul oraş de frontieră Gisenyi, în vestul ţării, Pascal Simbikangwa a distribuit arme la miliţii şi a supraveghear barajul criminalilor, în care toţi fugarii Tutsi erau identificaţi şi exterminaţi. O sută de zile a durat coşmarul. Experţii prezenţi pentru depoziţii au permis juriului să cunoască câteva fragmente din istoria rwandeză. Ca efect al decolonizării din 1962, belgienii au instigat un grup etnic împotriva altuia. Istoria unei dictaturi brutale cuprinde rebeliunea Tutsi exilaţi, formând Frontul Patriotic Rwandez (FPR), care visa să cucerească puterea şi să lanseze ofensiva în nordul ţării în toamna lui 1990, înainte de a fi respinşi de puterea Tutsi, susţinută de trupele franceze. În următorii patru ani se semnalează o serie de atacuri şi masacre mici, repetiţii la drama ce va urma. La 6 aprilie 1994, avionul preşedintelui rwandez Juvenal Habyarimana, lovit de o rachetă în apropierea aeroportului Kigali, se prăbuşeşte. O jumătate de oră mai târziu, primele baricade erau ridicate în capitală de susţinătorii săi. Şi ceea ce urmează este un dezastru. Poate că un Francois Mitterrand mai sănătos i-ar fi îndemnat pe Baladur şi Juppe să aprobe în Consiliul de Securitate solicitatea comandantului forţelor ONU, generalul Romeo Dallaire, de a i se pune la dispoziţie 6.000 de soldaţi pentru a opri genocidul. Dar cererea lui Dallaire a fost refuzată. Mitterrand a fost foarte criticat pentru faptul că a înarmat şi instruit armata dominată de Hutu a preşedintelui Juvenal Habyarimana. Hutuţii i-au masacrat pe Tutsiţi. Asta se ştie. Experţii îl descriu pe Pascal Simbikangwa ca inteligent şi meticulos. De asemenea, ca impulsiv şi narcisist. Nu i s-a detectat nici o boală mentală. Nu este nebun. În 2010, Nicolas Sarkozy a mers la Kigali, recunoscând gravele erori, fără a prezenta scuzele mult aşteptate de rwandezi. Asta după ce în 2006 Rwanda rupsese legăturile diplomatice cu Franţa, după o anchetă judiciară franceză condusă de Jean Louis Bruguere, care îl implicase pe Paul Kagame şi rudele acestuia în atacul împotriva avionului prezidenţial, la 6 aprilie 1994. Kigali a reacţionat, acuzând Franţa de implicare şi, mai mult, emiţând mandate de arestare împotriva mai multor oficiali de rang înalt, inclusiv Alain Juppe. Verdictul este aşteptat la mijlocul lunii martie, chiar înaintea împlinirii a 20 de ani de la producerea genocidului. 20 de ani în care Franţa a fost acuzată de a fi oferit un exil confortabil autorilor genocidului. Dincolo de povestea unui om pasibil de închisoare pe viaţă, procesul va conta în relaţiile franco-rwandeze pe viitor.