Băluţă pretinde că nu pleacă la FCSB, dar fanii olteni se tem de trădare

0
338

Cel mai mediatizat fotbalist din Liga I din această perioadă este căpitanul Craiovei, Alexandru Băluţă, pentru care Gigi Becali a oferit 2,5 milioane de euro, dar deocamdată oltenii nu au acceptat oferta. Inclusiv la reunirea lotului Universităţii, la care a întârziat, provocând emoţii, Alexandru Băluţă a declarat că ia în calcul doar un transfer peste hotare: „Gândul meu este doar la Craiova! Tot se aude că plec, că nu plec, dar eu sunt la Universitatea Craiova şi asta este tot ce contează. Rămân aici şi dacă va veni vreo ofertă din străinătate voi merge acolo” a spus decarul Ştiinţei. Acesta pare focusat doar pe munca de la Universitatea, sperând chiar să câştige titlul: „Am învăţat foarte multe de la mister Mangia şi îi mulţumesc. Eu trebuie să continui la fel, să înscriu goluri, să îmi ajut echipa. Îmi doresc să terminăm pe locul 1, avem puterea de a o face pe terenul de joc. În ultimul meci am arătat ceea ce ne doream cu adevărat şi am lăsat o impresie frumoasă în faţa suporterilor. Avem un lot bun, legat, toţi cei care au jucat au demonstrat că merită să îmbrace tricoul Ştiinţei. Sunt fericit lângă colegii pe care îi am”.

Numai că suporterii olteni au auzit altceva şi se pare că Băluţă nu este chiar atât de insensibil la suma de 20.000 de euro pe lună oferită de Becali, faţă de 8.000 cât ia în Bănie şi nici clubul n-ar spune nu celor 2,5 milioane de euro oferiţi de FCSB. Fanii Craiovei se tem de cea mai mare trădare din Bănie de la Claudiu Niculescu încoace şi au împânzit oraşul cu mesaje. „Băluţă la FCSB? O mare mizerie!” au scris ultraşii olteni chiar în preajma locului unde s-au reunit astăzi jucătorii Universităţii.

Băluţă a profitat de pauza de aproape 3 săptămâni şi a petrecut o vacanţă în Republica Dominicană, alături de prietena sa, mai ales că în vara trecută nu a avut concediu, fiind chemat la lotul naţional. „N-am avut deloc vacanţă în vara trecută, fiind la naţională, dar acum sunt mult mai relaxat, mi-am încărcat bateriile şi sunt pregătit să continui campionatul”.