Nici nu au trecut câteva ore bune de la prima zăpadă din acest sezon, că realitatea ne arată faţa adevărată a lucrurilor de care ne lovim zilnic. Sunt multe cele bune făcute pe meleagurile municipiului nostru, după cum, nu puţine sunt şi cele care ne fac să înţelegem că, încă, suntem tributari la a ne apropia de standarde de civilizaţie la care tânjim sau doar simulăm. Cât este partea noastră de vină, a locuitorilor, cât este partea organismelor locale şi naţionale, nici nu prea mai contează. Ne rămâne pe retină doar imaginea unui suflet aflat în odihnă prelungită, într-o staţie de autobuz, din cel mai mare cartier al Craiovei. Scăldată în lumina solară, generoasă ce-i drept, ieri, la amiază, femeia, al cărei destin a fost mult prea crud, presărată inclusiv cu decese premature în propria familie, pulsa cu viaţă într-o lume pe care, demult, a simţit că e timpul să nu o mai înţeleagă. Nu facem judecăţi. Nu este nici moral, nici creştineşte. Acceptăm că, mai devreme cu câteva zile, când frigul începea să pună stăpânire şi peste Craiova, femeia a fost condusă la un centrul de asistenţă socială beneficiind de minimul de existenţă, care pentru ea a fost, poate, mai mult decât totul în viaţă. Ce este trist, e că, ieri, acelaşi „caz social” ciupea priviri iscoditoare din partea trecătorilor. Nimic de mâncat, cu riscul refuzului, în jurul ei! Ar fi fost un semn al solidarităţii şi bunei-credinţe, cu care ne împăunăm zilnic. A cui e greşeala? A noastră, a tuturor! Nici nu trebuie să ne arătăm cu degetul unii pe alţii. Toată informatizarea, toată tarlaua populată cu specialişti în medicină, servicii sociale, ong-işti de înaltă ţinută şi buni în „servicii de formare de formatori” nu fac cât o ceapă degerată, când un astfel de caz, încă mai stăruie pe retina craiovenilor.
