Atenţie sporită animalelor din cauza frigului / Efectivele de porcine sunt cele mai expuse riscului

0
444

Specialiştii sanitar-veterinari au elaborate câteva recomandări pentru crescătorii de animale. Măsurile sunt deosebit de importante, mai ales în aceste zile, când temperaturile foarte scăzute, imposibilitatea în anumite intervale de a asigura apă efectivelor şi o furajare necorespunzătoare pot crea prejudicii nedorite fermierilor.

Recomandările Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj pentru protejarea animalelor vin, cum este şi firesc, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă. Pe fondul avertizărilor meteorologice pentru fenomene severe (temperaturi deosebit de scăzute, căderi masive de zăpadă), DSVSA Dolj recomandă crescătorilor de animale să respecte câteva condiţii minimale obligatorii, respectiv: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii; asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ (în funcţie de specie, talie şi stare fiziologică) şi calitativ (prospeţime, raport energetic, etc.); asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia, verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică. “La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la apariţia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă”, a precizat dr. Costică Retea, director adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj.

Transportul de animale vii necesită o atentă supraveghere

În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii, etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi un adăpost corespunzător, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi a zăpezii. Pentru transportatorii de animale vii: să nu efectueze transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt  puternic şi căderi masive de zăpadă, decât dacă este neapărat necesar; transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile; înainte de a pleca la drum, se verifică dacă există condiţii adecvate de microclimat în  mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată a transportului.

Transportatorii trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se faca cât mai repede pentru a micşora durata călătoriei. La temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maxima de încărcare autorizată  în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică. În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi. Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul animalelor.

Cele mai afectate de frig sunt porcinele

Precizăm că, porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute. “În cazul în care în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub 0° C, este obligatoriu ca, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii; bovinele sunt rezistente la temperaturi scăzute cu condiţia ca, în mijlocul de transport să nu existe curenţi de aer rece; ovinele şi caprinele tunse recent nu trebuie expuse la temperaturi scăzute; ecvinele pot fi transportate şi în situaţia în care temperatura ambientală coboară sub -20° C cu condiţia ca, mijloacele de transport să fie dotate cu un mecanism de reglare a temperaturii. O atenţie deosebită se acordă şi vitezei de transport, numărului de opriri precum şi vârstei animalelor transportate”, a punctat dr. Costică Retea.

Sistemul de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea motorului autovehiculului. Din cauza condiţiilor meteorologice există riscul apariţiei stresului termic prin frig, motiv pentru care se impune inspectarea animalelor la intervale regulate în timpul călătoriei şi totodată identificarea simptomelor acestuia. Simptomele stresului de frig sunt: frisoane, horipilaţie (se ridică părul/blana), îngrămădire (pentru a conserva căldura), letargie şi somnolenţă şi colaps.

Comercializează animale vii în târguri va fi controlată

Padocurile unde sunt ţinute animalele în vederea comercializării trebuie să fie suficient de spaţioase pentru a asigura libertatea de mişcare minimă necesară animalelor cazate şi trebuie să fi prevăzute cu zone de adăpostire umbrite. Dacă numai o sursă limitată de apă potabilă este disponibilă, trebuie avute în vedere nevoile zilnice ale unui animal în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică.

Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să evite orice suferinţă inutilă animalelor şi să asigure cel puţin standarde minime privitoare la bunăstarea animalelor deţinute. Conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus D.S.V.S.A. Dolj să întreprindă demersurile necesare pentru informarea: fermierilor, unităţilor administrative locale, transportatorilor şi altor deţinători de animale, cu privire la măsurile specifice pentru asigurarea bunăstării animalelor în perioadele de iarnă în care se înregistrează condiţii meteorologice severe şi la responsabilităţile legale care le revin.

Nu sunt scutite de îndatoriri nici administraţiile locale. Astfel, consiliile locale trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere, având totodată obligaţia ca, în adăposturile animalelor, să asigure respectarea normelor de protecţie a acestora, respectiv: cazare, transportul şi îngrijirea corespunzătoare a acestora.