Opoziția s-a pupat cu puterea în prima ședință a CLM Craiova

0
399

Aureolați de luminițele feerice din sală, consilierii puterii și cei ai opoziției s-au luat în brațe și și-au urat toate cele bune în noul an. Mai iubitori din fire, unii au făcut slalom printre scaune – un lucru deloc greu pentru că au fost aproape toate goale – pentru a nu scăpa necolindat nici un coleg. Au fost și dintre cei care și-au rezervat îmbrățișările doar pentru anumite doamne.

Prima ședință a CLM Craiova, care a avut loc chiar ieri, în prima zi lucrătoare din 2015, a început cu o mare prietenie între consilierii puterii și cei ai opoziției. Pentru că a fost prima zi din an când s-au văzut, aleșii locali nu au pierdut ocazia să-și transmită și urările aferente. Așa se face că minutele de dinaintea plenului au fost dedicate în exclusivitate îmbrățișărilor. Cel mai „iubitor” a fost liberalul Pavel Badea, care, de cum a intrat în sală, i-a luat la pupat pe consilierii din dreapta sălii, apoi și pe cei aflați pe scaunele din stânga, cei drept aceștia mai puțini la număr pentru că încă mai zăboveau la discuții pe hol. Ultimele îmbrățișări au fost pentru primarul Lia Olguța Vasilescu, cu care s-a aflat la prezidiu, consilierul fiind și președinte de ședință.

Unii ștampilați, alții rezervați

Nici ceilalți consilieri nu s-au lăsat mai prejos. Gheorghe Albăstroiu și Mihai Cilibiu și-au așteptat colegii la intrarea în sală pentru a le transmite la fiecare în parte să aibă un an mai bun și a le aplica o ștampilă pe obraz. Independentul Ionel Pană a fost și el deosebit de prietenos cu colegii lui. Au fost și dintre cei care au început pe un ton mai rezervat, și aici îi amintim pe consilierii Dan Dașoveanu și Nicușor Cotescu, care nu s-au repezit să-și îmbrățișeze cunoștințele din consiliu. Dașoveanu a făcut, totuși, o excepție când a venit vorba de viceprimarul Cristina Calangiu, pe care a îmbrățișat-o larg după terminarea ședinței. În treacăt fie spus, buclele lejere ale viceprimarului Calangiu au fost cam singurele care mai aminteau de Revelionul ce tocmai s-a dus.

O sală aproape goală

Încă frumos luminată, cu mii de steluțe, sala de consiliu a fost însă aproape goală. Dat fiind faptul că a fost un singur punct pe ordinea de zi, directorii de regii nu s-au mai grăbit să fie ia parte la ședință. Nici directorii din primărie nu s-au mai obosit să coboare din birouri, cu două excepții, și anume directorul economic Nicolae Pascu și directorul Poliției Comunitare, Tavi Mateescu, care au fost văzuți în sală. În rest, cum spuneam, doar câțiva funcționari și aceștia dintre cei care trebuie să asigure sonorizarea și redactarea stenogramei ședinței. De altfel, primarul Lia Olguța Vasilescu a ținut să le mulțumească aleșilor locali care au fost prezenți într-un număr „așa de mare” la ședință.

„Era ultima cursă la care ne puteam înscrie”

De altfel, plenul a fost extrem de scurt, doar câteva minute atât cât a durat lecturarea proiectului de hotărâre și votul – în unanimitate – al consilierilor. Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a spus acestora că Parcul „Nicolae Romanescu” este bijuteria Craiovei și era păcat să se termine exercițiul de finanțare 2007-2014 fără ca Primăria să depună un proiect de reabilitare, cu atât mai mult cu cât din următorul exercițiu financiar 2014-2020 nu se mai regăsesc bani pentru reabilitarea parcurilor. „Practic, era ultima cursă la care ne puteam înscrie pentru a reabilita această bijuterie. Sper ca pe viitor să nu mai fim nevoiți să descurcăm actele în ultima secundă, dar a fost o cerere a celor de la Ministerul Dezvoltării și, ca să fim foarte sinceri, nici nu ne-am închipuit vreodată că, de la 1900 încoace, nu s-au trecut în inventarul public astfel de bunuri”, a afirmat primarul Craiovei Lia Olguța Vasilescu.

Proiectul, retrimis la minister

Proiectul privind reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu” va fi retrimis astăzi, potrivit primarului, Ministerului Dezvoltării. Consilierii municipali au votat pentru includerea a patru obiective – poarta de intrare, chioșcul Belvedere – Glorieta, chioșcul fanfarei și gardul împrejmuitor – în lista de inventar a municipiului, toate acestea pentru ca proiectul să poată să fie implementat. Proiectul se ridică la suma de 15,62 milioane de euro, fonduri europene cu care Primăria Craiova va face o serie de lucrări în incinta parcului. Vor fi modernizate toate aleile și podețele, va fi consolidat podul suspendat și va fi decolmatat lacul. De asemenea, se vor monta mobilier stradal nou și stâlpi de iluminat în stilul anilor 1900, când parcul a și fost creat. Municipalitatea a pus pe lista de investiții și un sistem de camere video.