Creşte salariul minim, dar… Energie mai scumpă, preţ majorat la asigurări şi amenzi de circulaţie „piperate”

0
139

Românii au parte acum, la început de an, de veşti bune, dar şi de veşti proaste. Noul an a adus, încă din prima zi, creşterea salariului minim, un preţ ceva mai mare la energie şi majorarea amenzilor de circulaţie, dar şi o cotă TVA mai mică în turism şi un impozit redus aplicat companiilor pentru construcţiile speciale. Începând cu 1 ianuarie, contribuţia plătită de asigurători la Fondul de garantare a asiguraţilor s-a majorat. Noul an vine şi cu o nouă lege a contabilităţii.

Tot începând cu această lună, populaţia va scoate mai mulţi bani pentru electricitate, preţul mediu al energiei electrice vândute la tarif reglementat urmând să crească cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii unor componente de preţ ale tarifelor reglementate şi a reducerii altora. O veste bună atrage imediat după ea şi o veste mai puţin bună. Salariul minim brut pe economie va urca de la 900 lei la 975 de lei din 1 ianuarie 2015, iar această majorare va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim. Cu alte cuvinte, amenzile de circulaţie vor fi din ianuarie mai mari, ca efect al majorării salariului minim pe economie, indicator la care este raportat.

Majorarea contribuţiei, motivată de ASF

S-a majorat, de asemenea, şi contribuţia plătită de asiguratori la Fondul de garantare a asiguraţilor de la 0,8% la 1% din primele încasate în cazul asigurărilor generale şi de la 0,3% la 0,4% din volumul încasărilor din prime pentru companiile care practică asigurări de viaţă. Începând cu exerciţiul financiar 2015, în conformitate cu Norma 20/2014 privind cotele de contribuţie datorate de asigurători Fondului de garantare a asiguraţilor se stabilesc următoarele cote de contribuţie datorate de asigurători: 1% cota de contribuţie pentru asigurările generale şi 0,4% cota de contribuţie pentru asigurările de viaţă. Cotele stabilite se aplică asupra volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurări directe aferentă asigurărilor generale şi, respectiv, asigurărilor de viaţă. Majorarea contribuţiei a fost motivată de ASF prin creşterea mai rapidă a despăgubirilor şi rezervelor tehnice în cazul poliţelor cu risc ridicat comparativ cu dinamica primelor subscrise. Creşterea contribuţiei va permite garantarea unei bune funcţionări a pieţei asigurărilor şi buna protecţie a asiguraţilor şi întărirea încrederii acestora, se mai spunea în document. La sfârşitul anului 2013, disponibilităţile FGA au atins 844,8 milioane de lei. În prezent, pe piaţa asigurărilor activează 37 de asigurători.

Impozitul pe construcţii speciale va fi redus la 1%

În sectorul energetic, companiile vor plăti şi în 2015 un impozit suplimentar pe monopol, în cazul companiilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, un impozit de 60% din veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi un impozit special de 0,5% aplicat veniturilor obţinute de companii, pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale. Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, nu în euro, ca până acum, iar impozitul pe construcţii speciale impuse companiilor, introdus în acest an, va fi redus de la 1,5% la 1% din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul acestora.

O nouă lege a contabilităţii

Toate aceste modificări vor putea fi introduse în bilanţul contabil de către companii pe baza unei noi legi a contabilităţii, care este aplicată tot de la 1 ianuarie 2015, una dintre modificări fiind aceea că toate persoanele juridice române vor putea utiliza un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, nu doar firmele afiliate unor persoane juridice străine. Au început să se impună penalităţi de 0,1% pe zi, începând cu 1 ianuarie 2015, statului dacă nu plăteşte tranşa de 50 milioane de lei pentru licenţe Microsoft, care trebuia deja achitată până la finele lunii octombrie, dar care este întârziată deoarece autorităţile verifică achiziţia prin prisma unor eventuale nereguli.

Cota redusă de TVA, de 9%, pentru serviciile din turism

Tot în sistemul contabil vor fi introduse atât cota redusă de TVA, de 9%, pentru serviciile din turism care includ minim cazare, cât şi noile reguli de taxare cu TVA a serviciilor electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune prestate către consumatori, care stabilesc că furnizorii de servicii vor fi obligaţi să colecteze TVA din fiecare stat membru în care au consumatori. Până în prezent, vânzările de bunuri erau taxate cu valoarea TVA din ţara cumpărătorului în timp ce vânzările de servicii erau taxate cu valoarea TVA din ţara vânzătorului, însă de la 1 ianuarie este luată în calcul valoarea TVA din ţara Va fi aplicat totodată un sistem de evaluare a performanţei funcţionarilor implicaţi în sistemul de gestionare a fondurilor europene şi doar acele persoane care performează la locul de muncă vor primi, în continuare, majorarea salarială asigurată de Uniunea Europeană pentru funcţionarii din sistemul de gestionare a fondurilor UE.