2015 – Anul lui Grigore Vieru şi al Mariei Bieşu la Biblioteca Naţională din Chişinău

0
599

Biblioteca Naţională din Chişinău a decis să consacre în anul care a început o serie de evenimente în memoria a două mari personalităţi, plecate anii trecuţi de lângă noi – soprana Maria Bieşu şi poetul Grigore Vieru –, relatează televiziunea publică a Republicii Moldova.

«Am decis ca, în cadrul bibliotecii noastre, 2015 să fie „Anul Grigore Vieru” şi „Anul Maria Bieşu”», a declarat Alexe Rau, directorul Bibliotecii Naţionale din Chişinău. Astfel, calendarul anual editat de Biblioteca Naţională în 2015 va avea pe coperta sa imaginea lui Grigore Vieru. Conţinutul său va purta, de asemenea, amprenta vieţii şi a operei regretatului poet.

La 14 februarie, în ziua când Grigore Vieru ar fi împlinit 80 de ani de la naştere, va fi inaugurată o expoziţie-eveniment. Opera poetului va fi omagiată la Festivalul naţional al cărţii şi lecturii, la Salonul internaţional de carte de Ziua Limbii Române etc. „Sperăm să colaborăm cu familia poetului, să-l prezentam şi din alte unghiuri, dar în primul rând ca om al neamului nostru, omul care a dat o expresie deosebită valorilor noastre naţionale”, a mai spus directorul bibliotecii.

O serie de evenimente sunt programate în memoria sopranei Maria Bieşu, cea care a fost vocea de aur a Operei Naţionale din Chişinău. În cadrul Salonului muzical internaţional vor evolua interpreţi din România, dar şi din mai multe ţări europene.