Protocolul USL, rupt în 8 judeţe

0
387
Gabriela Firea

Protocolul USL a fost aruncat în aer în nu mai puţin de 8 judeţe, în care PSD şi PNL şi-au format deja alte majorităţi, în afara USL, susţineRomânia TV. Liberalii au preferat alianţele cu PDL, în timp ce PSD s-a orientat spre PP-DD. Spre exemplu, la Ilfov situaţia este explozivă. Senatorul PSD Gabriela Firea, lidera filialei, reclamă că social-democraţii au pierdut un post de vicepreşedinte pentru că PNL s-a aliat cu PDL. „La Ilfov, PNL cu PDL au acum majoritatea în Consiliul Judeţean şi, fapt fără precedent şi unic în România, PDL are, cu sprijinul PNL, un vicepresedinte la Consiliul Judeţean, pe locul PSD. (…) Eu acest lucru l-am anunţat pe 2 ianuarie, ca să ştie întreaga ţară că PDL a revenit la guvernare cu ajutor şi cu votul PNL. În Ilfov, USL nu mai există, deoarece PNL a invitat la guvernarea locală PDL-ul”, a spus Gabriela Firea la România TV. Aceasta cere o reuniune de urgenţă a USL, în care să se discute situaţia din filialele cu probleme. „Este nevoie urgentă de reuniune USL de analizare a tuturor protocoalelor la nivel judeţean”, crede Firea. PNL a format majorităţi locale cu PDL în Botoşani, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Alba, Caraş-Severin. PSD s-a aliat şi el cu PP-DD în Ilfov şi Neamţ (unde a făcut însă alianţă şi cu PDL). În plus, mai sunt informaţii, obţinute tot de România TV, unde reprezentanţii PP-DD de abia aşteaptă să sară în barca PSD. Este vorba despre judeţele Cluj, Bistriţa şi Brăila. În aceste condiţii, nu este de mirare că preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, vicepreşedinte al PNL, a anunţat că va propune în viitoare şedinţă a conducerii liberalilor organizarea unui Congres extraordinar al USL, pentru a se reconfirma candidatura lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României, notează Gandul.info. „Trebuie să clarificăm lucrurile. Dacă rămânem la guvernare şi în USL, trebuie să facem un congres comun PSD, PNL, PC, UNPR, şi mai validăm sau nu candidatura lui Crin Antonescu. Dacă nu rămânem în USL, ne apucăm de treabă singuri, ne încărcăm bateriile şi vedem cât putem obţine singuri. Ca să rămâi la guvernare, trebuie să ai un congres care să valideze obiectivele USL şi candidatul la prezidenţiale”, a declarat Ţurcanu, citat de .info. Afirmaţiile liderului PNL Botoşani vin în contextul în care candidatura lui Crin Antonescu pentru preşedinţie din partea USL este din ce în ce mai contestată în interiorul PSD.