Universitatea din Craiova şi Bradul de Crăciun, unul demn de Cartea Recordurilor

0
392

Universitatea din Craiova celebrează, joi, 7 decembrie, ora 17:00, Crăciunul. Astfel,  în Aula Magna a Facultății de Mecanică (Calea București, nr. 107) va fi inaugurarea Bradului de Crăciun. În acest an, bradul este tip “origami”, a fost realizat în mare parte din hârtie reciclată și are 4,40 metri. Reprezentanții Universității din Craiova au făcut deja demersuri pentru a include construcția în Guinness World Records la categoria cel mai înalt brad din hârtie, realizat din elemente pliabile identice.

Aproximativ 200 de studenți de la specializările Facultății de Mecanică au lucrat timp de patru ani la confecționarea acestuia. Ideea a pornit, în anul 2017, de la o studentă de la Specializarea “Construcții civile, industriale și agricole”. În timpul cursului de “Geometrie descriptivă”, aceasta  a propus ca, la aplicația practică,  să realizeze o construcție din “origami”. Colegii au fost de acord, iar, de atunci , au început să lucreze la bradul din hârtie. Studenții l-au realizat în patru etape: în 2017, 2018, 2019 și 2023.  Tinerii au aplicat, practic, ce învață la cursuri: au folosit formule matematice, au aplicat tehnica plierii, au avut grijă ca hârtia să fie tăiată și proporționată corect, apoi au asamblat toate piesele. Studenții au lucrat zeci de mii de ore, adunate în cei patru ani, și au reușit să confecționeze un brad din 269.208 elemente. Pentru construcția sa au folosit 120 topuri de hârtie (aproximativ 300 kilograme de hârtie). Întregul proces a fost supravegheat de cadrele didactice ale Facultății de Mecanică. Cu ocazia inaugurării bradului de Crăciun, studenții Facultății de Litere vor prezenta un program inedit de colinde tradiționale românești. Anul trecut, bradul de Crăciun al Universității din Craiova a fost construit din 2023 de cărți și a avut o înălțime de peste 2 metri. Intitulat „Bradul Ca la Carte”, acesta a avut drept scop să sublinieze importanța cărților și a educației și a atras atenția instituțiilor de presă locale și naționale. Detalii suplimentare pe www.ucv.ro, facebook.com/ucvro sau https://www.instagram.com/ucv.craiova/.