EDITORIAL / Despre mitingul de la Craiova!

0
342

Înţelegem că decizia a fost luată nu de „centrul PSD”, ci de lideri importanţi ai unor organizaţii judeţene ale social-democraţilor şi, între aceştia, cei de la Dolj, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi senatorul Claudiu Manda, de ceva vreme preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI. Demnitate respectabilă. Pe contul Facebook, în seara zilei de 3 decembrie a.c., Lia Olguţa Vasilescu a anunţat evenimentul organizat de PSD Dolj, intitulat «Hai la Universitate să le spunem „ajunge”», programat pe 9 decembrie a.c., la ora 15.00. Sunt enumerate şi motivele organizării evenimentului anunţat. Tot duminică seara, într-o emisiune de televiziune, pe un canal de ştiri cu rating ridicat, senatorul Claudiu Manda, într-o companie sobră, prezent fiind şi ziaristul Cornel Nistorescu, a făcut, deloc provocator, acelaşi anunţ, printr-o exprimare concisă, fără pauze între cuvinte, cu o voce sigură, mai penetrantă ca în alte dăţi, sugerând în subsidiar că demersul vizează apărarea libertăţilor fundamentale ale omului. Nimeni nu se îndoieşte de capacitatea organizatorică a social-democraţilor doljeni, de a organiza un miting de anvergură. Au ceva exerciţiu îndelungat în această privinţă. Că de-a lungul timpului mitingurile de protest ale social-democraţilor nu au avut finalitatea dorită este o realitate. Dar nu despre asta e vorba. Ele s-au dorit, sistematic, semnale menite să exprime că reprezintă o forţă politică şi după alegerile de acum un an, prima forţă politică. Mitinguri de factura celui preconizat la Craiova urmează a fi organizate şi în alte fiefuri social-democrate, ceea ce înseamnă că „presiunea” vine de jos în sus. Şi în context nemulţumirea „bazei” electorale – majoritatea tăcută – se îndreaptă inclusiv împotriva staff-ului PSD, adică a centrului, destul de letargic, implicit a premierului Mihai Tudose, aflat de o vreme, într-o relaţie tot mai rigidă, cel puţin aparent, cu partidul. Fiindcă nu s-au mai înregistrat, de-a lungul timpului, în spaţiul public, atacuri la adresa premierului din partea membrilor propriului partid. Să revenim la mitingul de la Craiova: nu avem idee cum se va desfăşura. Ceea ce putem anticipa este însă faptul că social-democraţii doljeni vor demonstra că rămân o „organizaţie vie”, determinată când i se cere, cu tenori, tot mai iritată – până la saţietate – de acţiunile în stradă ale adversarilor. Numai că aici e discuţia: social-democraţii nu pot juca pe terenul bătătorit al adversarilor lor. În Polonia, ca să luăm un exemplu, deşi „noi” nu suntem Polonia, partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, a avut avertizări serioase şi îndreptăţite pe tema respectării statului de drept, de la Bruxelles, dar premierul Beata Szydlo nu s-a sfiit să se opună modificării directivei europene privind munca detaşată, acuzându-l fără menajamente pe preşedintele francez Emmanuel Macron că „sapă pilonii UE”. Şi a mai exprimat câteva lucruri tăioase, care probabil încă îl mai ustură. Să revenim: strada nu este ternul favorabil al PSD. Care trebuie să etaleze sobrietate şi mai ales competenţă în Parlament – forumul democratic –, unde deţin o majoritate confortabilă, potrivit rigorilor parlamentare. Şi, de ce nu, potrivit Constituţiei. Şi o poate face.