Dermatologia estetică, tot mai căutată de străini, la Craiova

0
946

Tot mai mulţi pacienţi români, dar şi străini, cu afecţiuni dermatologice sau în căutarea unui look aproape de perfecţiune, apelează la medicii din Craiova pentru un tratament estetic de calitate. În ultimii ani, Bănia a devenit unul dintre cele mai importante centre în domeniul dermatologiei estetice, şi asta pentru că aici este utilizată o tehnologie – laser de ultimă oră în lume. Centrul Medical „Dr. Ianoşi” este printre puţinele din ţară care a reuşit să se doteze cu aparatură medicală la cele mai noi standarde.

Fie că este vorba de cicatricele rămase în urma unei intervenţii chirurgicale, fie că este vorba de rănile lăsate de acnee sau de arsuri, toate aceste probleme pot fi tratate acum cu succes. În Craiova, unele dintre cele mai bune astfel de servicii medicale, în domeniul estetic şi dermatologic, sunt oferite la Centrul Medical „Dr. Ianoşi”. Înfiinţat în urmă cu patru ani de către o familie de medici, Simona şi Gabriel Ianoşi, centrul a reuşit, în acest interval de timp, să se doteze cu aparate de ultimă generaţie în domeniu, unele dintre ele unicat în ţară. „Dermatologia estetică era o ramură medicală mai puţin dezvoltată în Craiova. Este însă de mare actualitate peste tot în lume. A luat amploare, dar necesită o investiţie foarte mare, foarte multe cursuri şi foarte multă pregătire. Este un domeniu frumos, dar greu. În nici o ţară a lumii dotarea unei clinici private de dermatologie estetică nu poate fi comparabilă cu un spital de stat. Procedurile nu sunt decontate de CAS şi, atunci, într-un spital de stat, unde medicina este gratuită, nu pot exista astfel de aparate şi nici procedurile. Avem toate aparatele care acoperă domeniul dermatologiei clasice şi estetice”, a explicat dr. Simona Ianoşi, managerul centrului. Anul viitor, vor avea loc aici şi intervenţii pe partea de dermatologie şi chirurgie plastică invazivă: intervenţii chirurgicale majore, toate asistate laser.

Clinica privată a doctorilor Ianoşi va beneficia şi de un proiect cu finanţare europeană, ce totalizează 800.000 de euro. Aici urmează să fie inaugurată o sală de operaţii care va cuprinde partea de lipoliză asistată laser, laser fracţional ablativ, dar şi laser endovenos.

Diagnostic precoce pentru tumorile cutanate

O mare parte din pacienţii care trec pragul Centrului Medical „Dr. Ianoşi” se prezintă cu tumori cutanate. Pentru depistarea acestora, medicii folosesc un aparat dermatoscop full HD de ultimă generaţie cu ajutorul căruia pot fi vizulizate tumorile pe piele în profunzime, ajutându-i astfel să pună un diagnostic precoce al aluniţelor cu probleme. Tumorile depistate sunt tratate apoi fie prin intervenţie chirurgicală, fie prin laser. Şi pe partea estetică sunt tot mai multe persoane care vin la clinică pentru a solicita corectarea ridurilor. Este un fenomen care a luat amploare, iar medicii descoperă, cu surprindere, că pacienţii au învăţat foarte multe despre proceduri precum injectarea de acid hialuronic, injectarea de toxină botulinică sau tratamentele cu laser fracţional şi radiofrecvenţă. „Sunt foarte multe proceduri pe care le combinăm astfel încât pacientul să arate bine. Începem şi noi să recuperăm teren. La început a fost mai greu. Acum însă, persoanele care se adreasează pentru o astfel de problemă sunt foarte bine informate şi atunci evident că şi adresabilitatea a crescut. Preţurile depind în funcţie de cantitatea de substanţă: de la câteva sute de lei se poate ajunge la câteva mii de lei”, a precizat dr. Simona Ianoşi.

Cel mai bun aparat pentru tratarea acneei

În fiecare lună, pacienţi din străinătate, dar şi din ţară se tratează la Craiova pentru probleme legate de acnee. Centrul deţine cel mai performat aparat care se găseşte pe piaţă pentru tratarea acneei, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi tineri au asemenea probleme. „Sunt două tipuri de aparate pe care le folosim: cu lumină înalt pulsată şi vacuum. Acesta este unic în ţară. A apărut în februarie 2012 în SUA şi l-am achiziţionat şi noi în martie. Este singurul din ţară şi cel mai performant aparat care se găseşte pe piaţă pentru tratatea acneei. Avem pacienţi din ţară, de la Iaşi, Constanţa, Bucureşti, dar şi din străinătate din Anglia, Germania sau Italia. În fiecare lună avem doi, trei, cinci pacienţi din alte ţări”, a mai spus dr. Ianoşi.

O altă patologie abordată este cea a cicatricelor, o patologie foarte delicată pentru pacient pentru că de multe ori pot chiar mutila şi frustra persoana respectivă. Pentru aceşti pacienţi este utilizată o terapie combinată de injectare de substanţe cortizonice cu laser fracţional, cu peelinguri chimice.