Sărbătoare pentru copiii cu dizabilităţi

0
417

Sărbătorile de iarnă îşi intră uşor-uşor în drepturi. La sfârşitul săptămânii, 20 de copii şi tineri cu dizabilităţi intelectuale, diagnosticaţi cu sindromul Down, care vizitează Centrul Educaţional Teodora din Băileşti şi 15 elevi ai Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova şi ai Liceului „Mihai Viteazul” din Băileşti au oferit un spectacol de zile mari.

Programul a fost urmărit de 50 de părinţi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Vineri seara, la sfârşitul repetiţiilor, copiii şi tinerii de la Centrul Teodora şi-au lustruit pantofii şi i-au aşezat sub pomul de iarnă, cu speranţa că Moş Nicolae va trece pe la centru un pic mai devreme. Iar aşteptările nu le-au fost înşelate. Asociaţia Macedonenilor din România, alături de Primăria Municipiului Băileşti l-au ajutat pe Moş Nicolae şi au oferit daruri tuturor copiilor şi tinerilor prezenţi.

„De Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi, copiii şi tinerii cu dizabilităţi au rupt rândurile şi au intrat în mijlocul celor cu abilităţi diverse. Am demonstrat că te poţi bucura de viaţă, de copiii tăi, de unghii vopsite în albastru, de blugi şi codiţe în păr indiferent de vârsta pe care o ai”, a declarat preşedintele Asociaţiei Langdon Down Oltenia Centrul Educaţional „Teodora”, Liana Vîslan, mama unei tinere cu sindrom Down.