Conducerea Liceului „Jean Monnet” a fost demisă ieri, din cauza gravelor nereguli constatate de Corpul de control al ministerului, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va monitoriza, timp de un an, activitatea unităţii de învăţământ, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte – şcoală” a spus, ieri, ministrul Funeriu. O elevă de la Liceul „Jean Monnet” s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie, însoţită de părinţi, şi a depus plângere împotriva profesorului de sport Dan-Octavian Vişan, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.