Un tunisian cu documente false a încercat să intre în România pe la Calafat

0
593

Poliţiştii de frontieră Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un cetăţean tunisian care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de un permis de ședere bulgăresc fals.

În această dimineață, în jurul orei 04, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – I.T.P.F. Giurgiu s-a prezentat, pentru a intra în țară, un bărbat care călătorea într-un microbuz înmatriculat în Franța. El a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere cu însemnele autorităților din Bulgaria. Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de bărbat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că documentul era fals. În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit printre bagajele personale un pașaport eliberat de autoritățile tunisiene care atestă identitatea reală a persoanei. Cel în cauză a declarat că în urmă cu trei luni a intrat în Bulgaria venind din Turcia, iar permisul de ședere prezentat pentru control l-a obținut în Sofia de la un cetățean bulgar, al cărui nume nu îl cunoaște, plătind pentru acesta suma de 2.000 de euro.

Conform protocolului privind controlul comun de frontieră la trecerea frontierei din P.T.F Calafat-Vidin, persoana în cauză a fost predată autorităților bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.