Rolex Paris Masters: Karen Khachanov – noua promisiune a tenisului masculin mondial

0
509

Rusul Karen Khachanov (22 de ani, 1,98 m, 87 kg) la prima finală din carieră în Masters 1000 şi al 36-lea meci în această competiţie, l-a învins, ieri, la Paris, pe sârbul Novak Djokovic (31 de ani), aflat la a 47-a finală (7-6, 6-4). A fost o partidă dominată de noua promisiune a tenisului mondial, care se află acum la porţile „top 10” ATP, după ce a învins trei jucători din acest top, John Isner, Alexander Zderev şi Dominic Thiem. Presa sportivă franceză s-a arătat entuziasmată de evoluţia lui Karen Khachanov, considerându-l un succesor al lui Nikolay Davydenco, învingător în 2006. Cât priveşte prestaţia lui Novak Djokovic, sârbul s-a arătat epuizat din punct de vedere fizic, după o semifinală cu mult suspans, în compania lui Roger Federer, cu numai o zi în urmă. Venea după 22 de victorii consecutive, între care un Grand Slam (US Open), şi 2 Masters 1000 (Cincinnati şi Shanghai).