Iran: Sancţiunile americane intră în vigoare

0
457

Noi sancţiuni economice contra sectoarelor petrolier şi bancar de la Teheran intră, de astăzi, în vigoare.  SUA reproşează Iranului că nu a angajat negocieri privind programele sale de energie nucleară şi rachete balistice şi nici nu a încetat susţinerea şiiţilor în conflictul regional din Orientul Mijlociu. Anterior, la 6 august a.c., intraseră în vigoare sancţiunile ce vizau tranzacţiile financiare şi între altele sectorul automobilistic. Lista detaliată a sancţiunilor ce intră în vigoare de astăzi va fi anunţată într-o conferinţă de presă prevăzută la 8:30, la Washington (15:30 la Bucureşti), susţinută de secretarii de stat Mike Pompeo şi Steven Mnuchin. La începutul anului 2016 fuseseră ridicate o parte din sancţiunile contra Iranului, al treilea producător mondial de petrol, în cadrul acordului de Viena convenit în iulie 2015, prin care Iranul accepta reducerea programului de îmbogăţire a uraniului, considerat a fi destinat dotării cu arma atomică. Embargoul contra Iranului pune piaţa petrolieră sub tensiune şi UE a pregătit un arsenal coerent de măsuri. China, India, Coreea de Sud, Japonia, Turcia, fac parte din ţările exceptate temporar de sancţiuni, ca importatoare de petrol din Iran. Preşedintele iranian, Hassan Rohani, într-un discurs televizat, a declarat că Iranul va continua să exporte petrol şi nu va ţine cont de sancţiunile SUA.