Doljeni arestaţi după ce au încercat să vândă peste jumătate de kilogram de canabis în Herculane

0
359

Doi doljeni au crezut că fac o afacere bună, aşa că au plecat în Băile Herculane ca să vândă mai bine de jumătate de kilogram de canabis. Au ajuns însă în mâinile oamenilor legii, în cursul zilei de sâmbătă fiind prezentaţi Tribunalului Timiş, care le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de trafic de droguri de risc.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, beneficiind de suportul tehnic şi operativ al specialiştilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale (DOS) din cadrul IGPR, au organizat, în cursul zilei de vineri, o acţiune în urma căreia au prins în flagrant, pe raza oraşului Băile Herculane, doi tineri în timp ce încercau să comercializeze 530 de grame de canabis, în schimbul sumei de 3.000 de euro.

Din verificările efectuate s-a stabilit că suspecţii, Costinel Păun, de 34 de ani, şi Felix Rizan, de 31 de ani, ambii din judeţul Dolj, se ocupau cu vânzarea de cannabis şi marijuana pe raza judeţelor Dolj şi Timiş. Drogurile pe care le aveau asupra lor erau procurate din Spania şi fuseseră introduse în ţară ascunse în interiorul bagajelor, după cum au stabilit anchetatorii. Cei doi doljeni au fost duşi la sediul DIICOT Timişoara, au fost audiaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă au fost prezentaţi tribunalului Timiş, care le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.