Să votăm DA pentru redefinirea familiei şi viitorul copiilor noştri!

2
483

Voi fi prezentă la referendumul de la sfârşitul acestei săptămâni pentru modificarea Constituţiei, prin redefinirea familiei întemeiată pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, şi voi vota cu hotărâre DA! Acest scrutin este extrem de important pentru societatea românească, pentru fiecare român, şi mai ales pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri!

Ca femeie tânără îmi doresc, la fel ca şi marea majoritate a tinerilor români, să îmi întemeiez o familie şi să îmi cresc copiii într-un mediu familial firesc, bazat pe principiile morale şi spirituale moştenite de noi din generaţie în generaţie. Susţin cu tărie valorile care stau la baza unei societăţi sănătoase şi a dezvoltării unui popor: familia, şcoala şi credinţa, ca forme de coeziune socială, ordinea de drept şi legalitatea, ca şi garanţii ale instituţiilor fundamentale ale statului. În opinia mea, opţiunile sexuale ale oricărui cetăţean sunt acceptate şi respectate în România, dar de aici până la a adopta legi speciale pentru aceste categorii minoritare este o cale mult prea lungă şi de neconceput!

Subliniez că, în paralel cu organizarea acestui referendum din 6-7 octombrie, Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD s-a implicat şi se va implica activ în continuare în crearea premiselor necesare dezvoltării armonioase a familiei, prin iniţiative legislative care să vină în sprijinul creşterii natalităţii şi a încurajării căsătoriilor normale. Sunt convinsă că dezbaterea realităţilor cu care se confruntă familiile din ţara noastră, şi ulterior, rezultatul votului de la referendum, vor fi în măsură să îndrepte carenţele manifestate în ultima perioadă în societate, prin iniţierea unui cadru legislativ pozitiv pentru sprijinirea constituirii familiilor şi creşterea numărului nou-născuţilor.

Dincolo de tradiţia istorică a familiei din România, referendumul constituie un examen de maturitate al întregii societăţi româneşti. Faptul că era nevoie de această legitimizare a familiei este confirmat şi de formaţiunile politice din opoziţie, care şi-au exprimat susţinerea pentru acest demers firesc şi benefic.

Familia are ca prim scop asigurarea continuităţii noastre şi viitorul copiilor noştri, iar instituţiile statului sunt datoare să contribuie la dezvoltarea ei, cu atât mai mult cât ne confruntăm cu un proces accentuat de îmbătrânire şi cu o scădere importantă a  populaţiei.

În aceste condiţii, definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie, prin modificarea Constituţiei, este un demers perfect justificat, cu atât mai mult cu cât milioane de români au semnat această iniţiativă.

Îndemn toţi românii, şi îndeosebi tinerii, să se prezinte la acest scrutin fundamental pentru viitorul nostru şi să voteze DA la referendumul pentru redefinirea familiei. Trebuie să demonstrăm că suntem un popor care gândeşte matur, raţional şi pragmatic, să votăm pentru continuitatea noastră ca popor, în spiritul perpetuării tradiţiilor moştenite de veacuri.

Referendumul pentru redefinirea familiei este un moment istoric, în care avem şansa uriaşă de a demonstra că suntem o naţiune cu coloană vertebrală în Europa şi suntem capabili să alegem ceea ce este frumos şi înălţător din patrimoniul valorilor definitorii ale umanităţii.

Să votăm cu încredere şi speranţă DA la referendum!

 

Deputat PSD Dolj,

ALEXANDRA PRESURĂ

2 COMENTARII

  1. Referendumul era despre definirea mai exactă a căsătoriei şi nicidecum a familiei. Asta arată cât de bine a priceput aceasta deputată Legea pe care a votat-o. Asa parlamentari meritam daca ei isi apara partidele inventand bariera electorala si redistribuirea voturilor. Numai asa poate intra umplutura de pe listele partidelor depuse la alegerile parlamentare si tot astfel nu avem nici o sansa sa primenim clasa politica

  2. Referendumul era despre definirea mai exactă a căsătoriei şi nicidecum a familiei. Asta arată cât de bine a priceput aceasta deputată Legea pe care a votat-o. Asa parlamentari meritam daca ei isi apara partidele inventand bariera electorala si redistribuirea voturilor. Numai asa poate intra umplutura de pe listele partidelor depuse la alegerile parlamentare si tot astfel nu avem nici o sansa sa primenim clasa politica

Comments are closed.