Poliţia de Frontieră: Unsprezece migranţi ascunşi într-un microbuz cu mobilă, descoperiţi la P.T.F. Giurgiu

0
392

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi într-un microbuz încărcat cu mobilă, unsprezece cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Bangladesh, care intenţionau să intre ilegal în România. Cei unsprezece migranţi au fost predaţi autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor, iar faţă de şoferul microbuzului şi însoţitorul acestuia, doi cetăţeni români, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au anunţat că, în data de 03.10.2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Vicenţiu F., în vârstă de 30 ani, la volanul unui microbuz marca Volkswagen, însoţit de Laurenţiu Z., în vârstă de 27 ani, ambii cetăţeni români cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea. Şoferul transporta mobilă din Grecia pentru România.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiţi în interiorul mijlocului de transport, ascunşi în partea din faţă a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier,  unsprezece cetăţeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Bangladesh, nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 37 ani şi doi minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria şi intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii detrafic de migranţi pentru cei doi cetăţeni români şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii de origine asiatică.

În cursul zilei de ieri, cele 11 persoane  descoperite ascunse au fost predate, conform protocolului româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Șoferul microbuzului şi însoţitorul acestuia au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, faţă de cei doi cetăţeni români  fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.