Expoziţie de artă decorativă

0
470
Malvine Mocenco

La Secţia de Etnografie (Casa Băniei) a Muzeului Olteniei  are loc astăzi, ora 12.00, vernisajul expoziţiei de artă decorativă „O lume de basm”, cu lucrări ale artistei plastice Malvine Mocenco, în prezent şef al Secţiei de Restaurare-Conservare din cadrul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Argeş).

«Lucrări fabuloase plasate în spaţiul expoziţional, cu grija pentru detalii a omului de artă, vor integra, îmbina cromatic poezia cu pictura şi colajele din materiale naturale: ceramică pictată, pânza de in, pânza de sac, boabe de porumb, năut, piper, ienibahar, flori presate, frunze uscate, sticla, piatra. Vor fi expuse lucrări inedite rezultate dintr-o frumoasă colaborare pe care artista o are cu poetul Cristian Bădiliţă, un demers meticulos, acela de a scoate poezia din litera neagră a cărţii şi de a o expune pe diferite obiecte: panouri decorative, ilustrând „calendarul poeticesc”, piese vestimentare, realizate prin asocieri de diferite materiale naturale, vase din sticlă, pe care au fost inscripţionate versurile poetului», se precizează într-un comunicat de presă al muzeului.

Malvine Mocenco este absolventă a Liceului de Artă din Constanţa (1995), a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Piteşti, Secţia Artă Sacră (2008), expert restaurator în lemn policrom şi textile la Muzeul Goleşti (Piteşti). Este deţinătoare a două premii la Salonul Naţional de Restaurare de la Craiova (2013, 2015), obţinute pe segmentul restaurare icoană.

Artista a ilustrat volumele „Harababura”, Sandel şi Bonţ Tiribonţ” şi „Copilăria lui Isus” aparţinând scriitorului Cristian Bădiliţă, ulterior găsind modalităţi artistice de transfer a mesajelor poetice prin modalităţile oferite de arta plastică, realizând expoziţia „Poeme de îmbrăcat, degustat şi agăţat de perete”, vernisată la Biblioteca Judeţeană Piteşti (2013).