43 de şcoli din ţară, fără candidaţi pentru posturile de director. Concurenţă mare la Craiova

0
326

isjÎn unele judeţe sunt zeci de şcoli unde nu s-a înscris nimeni la concursul de săptămâna viitoare. Anul acesta, cei care doresc să conducă o unitate de învăţământ preuniversitar trebuie să treacă de un test-grilă, de un interviu şi să aibă un CV convingător.

În judeţul Iaşi sunt 229 de posturi de directori de şcoală. În 43 de unităţi de învăţământ, majoritatea din mediul rural, nu s-a înscris niciun candidat. O explicaţie ar putea fi bibliografia pentru concurs prea încarcată, spun reprezentanţii inspectoratele şcolare.

Pentru şcolile fără candidaţi există o solutie.

Va putea fi numit, prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui nou concurs, un cadru didactic din şcoala vizată, care este membru al Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, a declarat prof. Irina Prodan, inspector şcolar ISJ Iaşi.

În Craiova concurenţa e însă mare. Cele mai râvnite posturi de director sunt la cele trei mari colegii: “Fraţii Buzeşti”, “Carol I” şi “Elena Cuza”. Şi la unele şcoli gimnaziale s-au înscris la concurs şi şapte-opt cadre didactice.

La concursul de director sau director adjunct de şcoală pot participa doar profesorii titulari cu vechime de cel puţin patru ani şi cu studii universitare de licenţă.