Legată aproape ombilical de Craiova, comuna Podari rămâne o interesantă poartă sudică a marelui municipiu, care place realmente ochiului, insuflând mereu un sentiment tonic la fiecare traversare a sa. Fiindcă e o aşezare vie, cu case robuste, trainice, străjuite de vegetaţie îngrijită, artere radiale asfaltate, spaţii comerciale moderne şi peste toate o şcoală gimnazială model, din toate punctele de vedere. Pierderea unor mari obiective economice, de odinioară, pe care nu le mai enumerăm, n-a “prăbuşit” comuna, deşi i-a afectat sensibil bugetul local, năruind sute de locuri de muncă. O altă strategie de dezvoltare avea să fie îmbrăţişată cu tact de primarul Constantin Gheorghiţă, şi ea se numeşte accesarea fondurilor europene. Un asemenea proiect, în valoare de 11 milioane euro, privind canalizarea şi alimentarea cu apă a celor cinci sate (Livezi, Branişte, Balta Verde, Podari şi Gura Văii) se află în curs de materializare, încât comuna are înfăţişarea unui vast şantier. Patru firme (Gidazi, Apolodor, Agro-Horeca şi Novara) au misiunea finalizării lucrărilor la sfârşitul anului, încât ritmul de lucru trebui intensificat pentru încadrarea în termene. Canalizarea comunei presupune 40 de km de conducte, din care s-au realizat 20. Adică jumătate. Apa potabilă se va aduce de la Gioroc şi deja satele Branişte şi Balta Verde sunt primele beneficiare. Concomitent se lucrează la staţia de epurare şi tratare a apei. Într-un fel, Podariul se aşează neîndoielnic în alte tipare urbanistice şi edilitare, pe care le revendică lumea civilizată, dorindu-se “o antecameră” a Craiovei, cu un mediu mai ecologic, dacă se poate spune aşa, pădurea imediată resimţindu-se în toate anotimpurile anului.
Gheorghiţă… de la Podari
Oricum s-ar lega taifasul, oricum ai răsuci lucrurile, oricum ai muta vorba, în jurul lui Constantin Gheorghiţă, el tot despre ceea ce se întâmplă în comuna, în care oamenii l-au investit ceea ce este, pentru a cincea oară, povesteşte fără să contenească, convins că nu e bine să rămâi într-una tot ce ai fost. Când l-am întrebat ce-ar mai fi de făcut în comună, după ce va isprăvi cu şantierul existent, Constantin Gheorghiţă, bărbat clădit fără zgârcenie, a răspuns cu o voce domoală: drumurile de hotar. Însumând vreo 7 km în câmp. Povestea meşterului Manole, crede el, laolaltă cu noi, nu se învaţă citind-o din cărţi, ea chiar stăruie în sângele celor făcuţi să conducă mari colectivităţi – şi Podariul adună vreo 7000 de suflete –, bântuiţi de patimă, şi de ce nu de încăpăţânare. Gheorghiţă de la Podari, cum îl cunoaşte lumea Doljului, este nu numai harnic, fiindcă mulţi sunt hărăziţi de la natură cu hărnicie, ci are şi multă minte ordonată. La Podari se continuă extinderea alimentării cu gaze pe toate arterele localităţii, iar prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Oltenia) se execută un drum de 6 km, ce leagă satele Livezi (Podari) şi Jiul (Ţuglui), după ce anul trecut s-a finalizat drumul Podari-Bucovăţ în lungime de 5,5 km. Mai rămâne de făcut un pod peste pârâul Posac şi de amenajat o casă de cultură modernă, aptă să epateze în centrul civic al localităţii. Să nu omitem stadionul din localitate, care găzduieşte partide de Liga a III-a şi arată ca o bijuterie.
Vorbele nu duc nicăieri
Cântărită cu balanţa din sufletul nostru, mândria din chip şi privire a lui Constantin Gheorghiţă ne sugerează, până una alta, că la el vorbele nu duc nicăieri. Dacă nu a făcut un lucru, nu l-a făcut şi o să-l facă, iar dacă l-a făcut, îl arată. Istoria comunei se face și astăzi prin oameni pentru oameni. Când în amiaza unei zile, care nu mai era de vară, ci de toamnă timpurie, ne-a tot povestit despre comuna lui, am înţeles că ştie ce vrea: să se spună că Podariul are un primar “al dracu'”, care se vrea luat în seamă, pentru statornicia şi vrednicia lui, nu pentru altceva. Şi lumea comunei să-l salute cu respect. Nu e mare lucru, dar atât doreşte Constantin Gheorghiţă, care nu spune că Podariul este cea mai gospodărită comună a Doljului, dar crede că e racordată la modernitate şi vocaţie europeană şi are o frumoasă lume tânără.
