Salariaţii din Sănătate se pregătesc de grevă

2
385

Nemulţumirile angajaţilor din sistemul sanitar pornesc de la politica de tăieri salariale. La Spitalul Judeţean din Craiova, spre exemplu, medicii şi asistenţii medicali primesc de câteva luni mai puţini bani după ce o serie de sporuri au fost eliminate sau reduse considerabil. În aceste condiţii, greva anunţată de sindicalişti nu ar fi decât o continuare a protestelor spontane declanşate de curând, de medicii de la Urgenţă, dar şi de rezidenţi, în semn de dezaprobare faţă de măsurile de austeritate.

Reprezentanţii sindicatului Sanitas de la Spitalul Judeţean din Craiova au anunţat ieri că până la sfârşitul acestei luni ar putea declanşa mişcări de protest în situaţia în care angajaţilor nu le vor fi acordate drepturile salariale. În ultima perioadă, salariaţii celei mai mari unităţi sanitare din Oltenia au avut parte mai mult de surprize neplăcute. Printre acestea, reducerea cu 25% a sporului în cazul medicilor de la anatomie patologică sau diminuarea în egală măsură a sporurilor de gărzi pentru medici, în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale.

De reduceri salariale au avut parte şi cadrele medicale de la Unitate de Primiri Urgenţe a spitalului, ale căror sporuri au fost tăiate cu 25 de procente. În plus, s-a luat hotărârea de a nu mai acorda tichete de masă pentru salariaţii de la Urgenţă şi rezidenţi şi de a reduce la jumătate numărul acestora pentru restul angajaţilor din spital care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

“Nu vom mai accepta şi pentru luna octombrie aceste reduceri. Dacă nu se rezolvă problemele şi nu vom reveni la drepturile pe care le-am avut înainte de luna august a.c., vom demara mişcări sindicale. Aşa cum s-a discutat la ultima şedinţă de sindicat, la nivel naţional, vom protesta. Unul din punctele cele mai importante a fost chiar revitalizarea mişcării sindicale prin acţiuni de amploare la nivel naţional în cazul în care nu sunt respectate drepturile sindicaliştilor. Bineînţeles că, în acest sens, am făcut şi noi demersuri atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Federaţia Sanitas din România”, a declarat Ion Cotojman, liderul sindicatului Sanitas de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Ion Cotojman

Lipsa banilor alungă tot mai mulţi medici din ţară

Tăierile salariale nu reprezintă însă unicul motiv de nemulţumire al sindicatelor din sistemul sanitar. O altă doleanţă este deblocarea urgentă a posturilor din spitale. După ce mii de doctori au plecat să profeseze în clinicile din străinătate, multe din unităţile sanitare româneşti se confruntă cu deficit de personal. Numai în ultimele luni au părăsit ţara 1.700 de medici, care au pornit în căutarea unui loc de muncă mai bun în străinătate.

Nici Spitalul Judeţean din Craiova nu a fost ocolit de exodul cadrelor medicale către clinici din toate colţurile Europei. În medie, în fiecare lună şase-opt asistenţi medicali solicită să le fie suspendat contractul de muncă pentru a munci în străinătate. În luna septembrie a.c. au plecat de la Spitalul Judeţean şase cadre medicale. În aceste condiţii, sindicaliştii Sanitas au solicitat să se renunţe la algoritmul “trebuie să iasă şapte persoane din sistem ca să fie angajată una”. “O problemă este aceea legată de păstrarea locului de muncă a salariaţilor din spitale, dar mai ales deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Numai în ultima perioadă, 1.700 de medici au plecat din spitalele româneşti în căutarea unui loc mai bun în străinătate. În medie, la Spitalul Judeţean din Craiova, în fiecare lună, pleacă cam şase salariaţi, ori este prea mult pentru un sistem sanitar în care nu se pot face angajări”, a mai spus Ion Cotojman.

Finanţare sub semnul întrebării

Pe de altă parte, o explicaţie pentru aceste reduceri salariale rămâne legată de neîncadrarea în procentul de 70%. Conform legislaţiei în vigoare, unităţile spitaliceşti de stat nu pot depăşi cu cheltuielile de personal mai mult de 70% din bugetul total al spitalului. Ori, în condiţiile în care toate aceste drepturi salariale ar fi acordate integral, procentul respectiv ar fi cu siguranţă depăşit. În plus, deşi multe unităţi sanitare întâmpină deja probleme cu banii, finanţarea pe ultimele luni ale acestui an rămâne sub semnul întrebării.

 

2 COMENTARII

  1. Ca de obicei acesti incapabili ai lui Basescu nu gasesc solutii de redresare decat prin taieri salariale,taxe marite ,impozite marite…etc.
    Acest guvern este un guvern de idioti

  2. Sa traiasca ei , guvernantii cu aceste salarii.Viitorul suna PROST/////////////.Stresul cadrelor medicale este FFFFFF MARE.EI,guvernantii, nu au nici un fel de solutii.Vai de noi suntem impreuna cu pacientii niste sclavi ai lui BASE. Sa le fie rusine . Banii pe sanatate opriti din salariu NUNDE SUNT?????????????????????????????????????????

Comments are closed.