Calendarul examenului de Bacalaureat 2018 a fost aprobat de Ministerul Educaţiei

0
568

bacPrima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 va începe în 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – se va desfăşura vineri, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie 2018.

„Înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a se încheie vineri, 25 mai. A doua sesiune a examenului de bacalaureat 2018 are următoarea structură: 10 – 13 iulie: înscrierea candidaţilor, 27 iulie: înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe, 20 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă, 21 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă, 22 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă, 23 august: proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă, 24 & 27 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, 28 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, 29-30 august: evaluarea competenţelor digitale – proba D, 30-31 august: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională -proba C, 1 septembrie: afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00), 2 – 5 septembrie: rezolvarea contestaţiilor, 6 septembrie: afişarea rezultatelor finale”, conform sursei citate. (Mediafax)