A murit în farmacie

0
560

Un bătrân în vârstă de 76 de ani a murit, ieri dimineață, în interiorul Farmaciei „Catena” din zona Pieței Centrale din Craiova. Bărbatului i-a venit rău, la fața locului a ajuns o ambulanță, însă bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, intrând în stop cardio-respirator. 

Reprezentanții IPJ Dolj au precizat că au fost anunțați ieri dimineață, în jurul orei 10.00 că unui bărbat i-a venit rău, în timp ce era la Farmacia „Catena” de pe Calea București din Craiova, lângă Piața Centrală. Un echipaj de polițiști ai Secției 4 Craiova și o ambulanță au ajuns la fața locului, medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă fără nici un rezultat, astfel că n-au mai putut decât să declare decesul bărbatului. Acesta a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Nicolae Ionescu, de 76 de ani, din Craiova. Cadavrul a fost ridicat după finalizarea cercetării la fața locului și transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.