Ziua Marinei Române este marcată, în premieră, în şapte oraşe din ţară. Ceremoniile încep astăzi

0
394

Mii de marinari militari, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor vor marca aniversarea Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente. În premieră, anul acesta, Forţele Navale Române organizează Ziua Marinei Române în şapte oraşe din ţară, anunţă Statul Major al Forţelor Navale.

În premieră, anul acesta, manifestările vor începe duminică, 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, iar evenimentele vor continua la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, până miercuri, 15 august 2018, când este programat, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval din România.

Muzica Militară a Forţelor Navale va deschide duminică, 5 august, seria activităţilor aniversare cu un concert, susţinut pe faleza Dunării din Municipiul Galaţi, în intervalul orar 18.30-19.30.

Ziua Învăţământului de Marină va fi marcată luni, 6 august, începând cu ora 18.00, pe faleza din Constanţa, unde reprezentanţii instituţiilor de învăţământ militar de marină vor prezenta ofertele educaţionale ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” şi, în premieră, pe cele ale Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Publicul prezent se va putea bucura, timp de două ceasuri, şi de muzica marinarilor militari.

 Scafandrii militari vor fi prezenţi marţi, 7 august, de Ziua Resurselor Mării, între orele 10.00-18.00, în Portul Tomis din Constanţa, unde vor organiza un atelier de scufundări, pentru 60 de participanţi, selectaţi în urma concursului organizat, în perioada 3 – 5 august, pe pagina oficială de Facebook a Forţelor Navale Române. Seara, în intervalul orar 18.00-20.00, reprezentanţii Direcţiei Hidrografice Maritime şi cei ai Centrului de Scafandri vor prezenta publicului de pe faleza din Constanţa tehnică, armament şi echipamente din dotare. ( sursa : mediafax.ro)