Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a demisionat ieri, fiind nemulţumit de faptul că instituţia pe care o conduce nu a primit bani în plus la rectificarea bugetară de miercuri şi pentru că nici nu a fost consultat în acest sens. „Bugetul Ministerul Sănătăţii nu este rectificat, bugetul CNAS a fost rectificat cu anumite sume, dar despre destinaţia banilor trebuie consultat Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii nu a fost consultat. O consultare cu ministrul Sănătăţii pe partea de rectificare bugetară nu a fost făcută. Ieri (n.r. – miercuri) ne-am trezit cu textul ordonaţei. O asemenea atitudine nu poate fi tolerată”, a declarat Cseke Attila. Acesta a precizat că sumele pentru CNAS vor ajunge „pentru supravieţuirea sistemului până în octombrie”. „Premierul m-a rugat să rămân”, a subliniat Attila. „Demisia ministrului Cseke Attila a fost depusă azi (n.r. – ieri) la cabinetul primului-ministru. Potrivit prevederilor Legii privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, Cseke Attila va exercita în continuare, timp de maxim 15 zile, funcţia de ministru al Sănătăţii”, a informat Guvernul. „Regret demisia domnului Cseke, îl înţeleg şi îi mulţumesc pentru eforturile făcute pentru a reforma sistemul de sănătate. UDMR va găsi un înlocuitor în termen de 15 zile”, a fost comentariul preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor.