A agresat un copil, a ajuns în arest

0
600

Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Este un caz amplu, cercetările fiind în plină desfăşurare.

În ziua de 15 mai a.c., poliţiştii au fost sesizaţi, prin operatorul 119 – telefonul copilului, de un medic de familie, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, la cabinetul său se prezentase un tânăr de 27 de ani, din Craiova, cu fiul acestuia, în vârstă de doi ani, pentru o consultaţie oftalmologică. Cu ocazia examinării, doctorul a observat că minorul prezenta leziuni traumatice la față, picioare și spate. “Din declaraţiile bărbatului, a reieşit faptul că acesta constatase existenţa leziunilor pe corpul fiului său cu o zi înainte, în momentul în care îl luase de la grădiniță, indicând-o soţia sa, pe mama copilului, o tânără de 27 de ani, din Craiova, ca fiind responsabilă de producerea leziunilor suferite de minor. Tânăra nu a fost cooperantă cu poliţiştii, refuzând să furnizeze detalii cu privire la eveniment. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exectitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor care se impun. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de violenţă în familie în lovirea sau alte violenţe, în urma cercetărilor fiind identificat un tânăr de 29 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea faptei. Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 12 mai a.c., în timp ce se afla la locuinţa femeii de 27 de ani, tânărul în cauză l-ar fi agresat fizic pe fiul acesteia, în vârstă de doi ani, provocându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Ieri, poliţiştii l-au depistat pe tânăr şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza probatoriului administrat de poliţişti, cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.