Pasionaţii de şah din Craiova, dar şi din alte colţuri ale ţării se pot înscrie la ediţia a XXIII-a a competiţiei internaţionale de şah open „Vara şahistă craioveană”. Evenimentul va avea loc în perioada 21-24 iulie şi va fi organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Clubul Sportiv „Dacia” Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. Premiile vor consta în bani, cupe, medalii şi diplome de participare.
Turneul – unul tradiţional – este înregistrat la FIDE (Federaţia Internaţională de Șah) şi la Federaţia Română de Şah, pentru categorii şi calcul ELO. Ediţia din acest an a concursului se va desfăşura la Colegiul Naţional „Ștefan Velovan” din Craiova (strada „Amaradiei” nr. 72), deschiderea oficială urmând să aibă loc pe 21 iulie, ora 16.00, iar festivitatea de premiere, pe 24 iulie 2016, după ultima rundă
„Competiţia se va derula pe durata a şapte runde de joc, ritmul fiind de 1.30 h/jucător, la 40 mutări cu 15 minute KO. Se percepe o taxă de participare variabilă: 50 de lei pentru concurenţii cu ELO<1500; 60 de lei pentru concurenţii cu 1500<ELO<1700; 70 de lei pentru concurenţii cu ELO>1700; 50 de lei pentru veterani S60; 50 de lei pentru juniori (până la 14 ani). Concurenţii care nu sunt din Craiova au asigurată cazarea, contracost, la preţul de 10 lei/noapte (în limita a 15-20 locuri), la Colegiul Tehnic Energetic Craiova (strada „Amaradiei” nr. 59), situat la doar două minute de sala de joc”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor. Concurenţii vor aduce o garnitură de şah şi un ceas în stare bună de funcţionare. Toţi trebuie să aibă asupra lor un act de identitate (carte de identitate sau certificat de naştere, după caz).
Vor fi acordate Premiul I – 600 de lei, Premiul al II-lea – 400 de lei, Premiul al III-lea – 200 de lei, precum şi trei menţiuni a 100 de lei fiecare. De asemenea, se vor acorda două premii la feminin: locul I – 70 de lei, locul al II-lea – 45 de lei şi un premiu la categoria veterani, în valoare de 100 de lei. Primii trei clasaţi vor primi cupe şi medalii, iar primii 10, diplome de participare.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate la numerele de telefon 0730/901.562 şi 0251/418.680 – antrenor Traian Popescu.