Luna aceasta / Angajatorii trebuie să depună la Fisc 19 declaraţii

0
364

fiscAgenţii economici au şi în luna iulie de completat şi de trimis la Fisc mai multe declaraţii scadente. Săptămâna aceasta, joi, 7 iulie, trebuie depus Formularul 092, adică Declaraţia de menţiune privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România.

Săptămâna viitoare, trei formulare trebuiesc completare. Toate trei trebuiesc depuse fie direct la ghişeul Administraţiei Financiare, fie trimise on line, dar nu mai târziu de 11 iulie. Declaraţie de menţiune pentru persoanele juridice, asociere şi alte entităţi fără personalitate juridică – Formularul 010; Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric – Formularul 020 şi nu în ultimul rând, Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070.

Situaţia eliberărilor pentru consum de ţigarete

Cel târziu până pe 15 iulie, trebuiesc raportate la Fisc mai multe situaţii şi de asemenea, completate şi trimise alte două declaraţii. Majoritatea acestor documente se referă la producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice şi a ţigaretelor. Aşadar, până la finele săptămânii viitoare, agenţii economici care au ca obiect de activitate consumul de tutun, trebuie să realizeze o situaţie a eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete sau alte tutunuri de fumat. De asemenea, trebuie creionată situaţia eliberărilor pentru consum de ţigarete sau ţigări şi ţigări de foi.

Vinurile liniştite… la impozitat

Tot la capitolul produse accizabile, agenţii economici trebuie să completeze la zi, situaţia centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite. 15 iulie este ultima zi în care întreprinzătorii, în mod special micii producători, trebuie să trimită on line sau să depună direct la ghişeu şi două declaraţii. Declaraţia privind producţia de vinuri liniştite realizată şi comercializată în calitate de mic producător aferent semestrului precedent şi Declaraţia privind achiziţiile sau livrările intracomunitare de vinuri liniştit efectuate în calitate de mic producător aferentă semestrului precedent. Până pe 20 iulie trebuie depusă şi Declaraţia specială de TVA pentru trimestrul precedent.fisc (1)

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă

Spre finele acestei luni agenţii economici se vor îngrămădi la Finanţe. Nouă declaraţii vor fi depuse până pe 25 iulie. Prima ar fi decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formularul 301.  În cazul unui neplătitor de TVA dacă ar vrea să facă achiziţii sau vânzări intracomunitare, ar trebui să ia o decizie importantă pentru business-ul propriu. Pe de o parte, să se facă plătitor de TVA, în acest caz să vândă totul cu TVA, lucru care l-ar putea dezavantaja, funcţie de client. Un alt dezavantaj ar fi faptul ca ar trebui să depună lunar declaraţia de TVA 300 şi 394, evidenţa şi plata lunară de TVA. Avantajele ar fi următoarele: din toate cheltuielile deductibile purtătoare de TVA ar putea deduce TVA-ul în condiţiile prevăzute de lege, şi în acelaşi timp, să poată face achiziţii intracomunitare fără TVA. Pe de altă parte, să ceară un cod de TVA special pentru achiziţii şi livrări de bunuri şi servicii intracomunitare. În cazul acesta, poate achiziţiona pe respectivul cod de TVA bunurile sau serviciile intracomunitare, urmând să achite în România TVA-ul aferent achiziţiei făcute. În acest caz utilizează Formularul 301.

Diplomaţii trebuie să-şi declarare veniturile la Fisc

Tot până pe 25 iulie mai trebuie trimisă şi Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100, precum şi Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor – Formularul 104. Agenţii economici mai completează la acelaşi termen Formularul 112, care reprezintă Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Formularul 208 trebuie depus, de asemenea, la 25 iulie şi el reprezintă Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, aferente semestrului precedent. Cei care obţin salarii din străinătate, dar îşi desfăşoară activitatea în România, trebuie să depună tot până pe 25 iulie o declaraţie privind aceste venituri. Inclusiv persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România trebuie să depună Formularul 224, cu privire la veniturile obţinute în luna iunie. Şi decontul de taxă pe valoarea adăugată se depune până la finele acestei luni, vorbim despre Formularul 300, precum şi Declaraţia privind sumele rezultate din corecţia regularizării TVA – Formularul 307. Tot 25 iulie este data scadentă şi pentru Formularul 097 – notificarea pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.