Universitatea din Craiova şi FRF deschid Centrul Regional de Licențiere Fotbal din Oltenia

0
766

Federația Română de Fotbal şi Universitatea din Craiova deschid Centrul Regional de Licențiere Fotbal din Oltenia. Evenimentul va fi marcat joi, 6 iunie 2024, la ora 12:30, în Aula „Mihai I al României” (str. A. I. Cuza, nr. 13). Centrul va oferi absolvenților Universității din Craiova posibilitatea de a se perfecționa prin parcurgerea procesului de formare pentru obținerea licenței UEFA B.

Universitatea din Craiova și Federația Română de Fotbal au încheiat un parteneriat pentru înființarea centrului, ce va contribui la dezvoltarea profesională a viitorilor antrenori, din regiunea Oltenia și le va oferi acces la resurse și formare, conform standardelor UEFA.

Din partea Universității din Craiova vor participa: Prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, Rectorul Universității din Craiova; Prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, Președintele Senatului UCV; Prof. univ. dr. Mircea Dănoiu, Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) Craiova;Conf. univ. dr. Dumitru Barbu, Prodecan FEFS și Directorul Regional de Licențiere al zonei Oltenia.

Delegația Federației Române de Fotbal va fi reprezentată de preşedintele Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice şi Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori.