Începe procesul doljeanului care a vrut să mituiască un poliţist şi un jandarm cu 100 de euro

0
565

Tribunalul Dolj a dispus începerea procesului bărbatului de 39 de ani, din comuna Cerăt, prins în flagrant de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în timp ce oferea 100 de euro mită unui poliţist din Segarcea şi unui jandarm al IJJ Dolj ca să nu-i întocmească dosar penal. Bărbatul fusese depistat la volan băut şi fără permis şi se află în arest la domiciliu.

Reamintim că, pe 10 martie a.c., un echipaj format dintr-un agent de poliţie din cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei Oraş Segarcea şi un sergent major din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei şi a distrus o bancă din faţa unui imobil situat pe strada Eleşteului din Segarcea. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că maşina a fost condusă de Florin Ştefan, de 38 ani, din comuna Cerăt, care se afla sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest indicând o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Oamenii legii l-au dus la sediu, iar în timpul întocmirii documentelor de constatare, doljeanul le-a promis celor doi lucrători diverse sume de bani, cuprinse între 150 euro de fiecare şi 500 euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal, însă aceştia au refuzat categoric oferta şi-au anunţat şeful ierarhic (care a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj), continuând să întocmească actele de constatare a infracţiunilor. Ca urmare a denunţului, ofiţerii S.J.A. Dolj, sub coordonarea procurorului de caz l-au prins în flagrant pe Florin Ştefan imediat după ce a dat suma de 100 euro celor doi lucrători. Acesta a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, în baza ordonanţei emise de procurorul de caz iar, ulterior, prin încheierea Tribunalului Dolj din 11.03.2018 a fost dispusă măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile. În urma contestaţiei Curţii de Apel Craiova s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, măsură prelungită de magistraţi până la zi.

Dosarul în care Florin Ştefan a fost trimsi în judecată pentru dare de mită s-a înregistrat pe 2 aprilie la Tribunalul Dolj, instanţa a analizat cauza în camera preliminară şi a dispus acum începerea procesului: „respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul ŞTEFAN FLORIN. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 81/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul ŞTEFAN FLORIN trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ŞTEFAN FLORIN”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.