Pentru al doilea an consecutiv: / Titlul de „Liceul anului ” a fost obţinut de „Voltaire”

0
810

Ieri, în Aula „Regele Mihai I al României”, fosta „Sala Albastră” a Universităţii din Craiova, s-au decernat premiile din cadrul celei de-a X-a ediţii a „Competiţiei Tinereţii”. Un concurs organizat de Direcţia de Sport şi Tineret Dolj, prin parteneriat cu alte instituţii. Succesul a fost asigurat, mai ales prin prezenţa elevilor şi cadrelor didactice, cele care i-au îndrumat pe tineri.

„Vorbim de cea de-a X-a ediţie a Competiţiei Tinereţii, premiul I fiind cîştigat de Liceul „Voltaire”. Locul al II-lea fost ocupat de Colegiul Naţional „Elena Cuza”, iar pe podium s-au aflat şi elevii de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, menţiunea fiind acordată Liceului „Traian Vuia”. Premii speciale au fost acordate Colegiului Naţional „Carol I”, Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”, Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, iar titul de „Liceul anului ” a fost obţinut de Liceul „Voltaire”, pentru a doua oară consecutiv ”. a precizat  Origen Staicu,  director executiv al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Dolj.

Organizatorii au ţinut să precizeze că nimic nu se putea întâmpla fără implicarea Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei şi Consiliului Local Craiova, Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, Universitatea din Craiova, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, etc., cu scuzele de rigoare pentru cei care nu sunt amintiţi.  „Este un premiu care ne onorează, desigur. Meritul  este al copiilor şi cadrelor didactice care i-au coordonat. Acest tip de concurs îi antrenează şi le pune în valoare imaginaţia şi anvergura”, a declarat prof.de  Dorina Popi, directorul Liceului Internaţional „Voltaire”.

 

Bianca Mişu.elevă în clasa a XI-a, la „Voltaire:

„Am trecut printr-o experienţă benefică, iar la liceul nostru muncim în echipă. La final de competiţie, nu este vorba despre cine câştigă trofeul, ci despre bogăţia intelectuală şi educaţională. Sunt mândră, ca şi colegii mei, să ţin în braţe un asemenea trofeu”.