Dunărea ameninţă: Debitul ei, în sensibilă creştere

0
333

După ce premierul ungar Viktor Orban a decretat starea de urgenţă, ca urmare a inundaţiilor cauzate de nivelul crescut al Dunării, stare ce a intrat în vigoare ieri după-amiază, îngrijorarea s-a extins şi în aval. Deja, reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Jiu au anunţat că, de ieri, debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, este în sensibilă creştere. Cu toate acestea, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a dat asigurări că nu există niciun pericol de inundaţii pe Dunăre, debitele fiind în limitele multianuale, fără a fi cazul instituirii codului galben sau portocaliu. Potrivit unor date furnizate de o instituţie abilitată din Austria, niveluri ridicate sunt aşteptate pe Dunăre începând de astăzi.  

Dolj: monitorizare generală permanentă

Prognozele hidrologilor arată că şi în următoarele zile debitul fluviului va continua să crească. „În următorul interval, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), conform prognozei INHGA va fi în creştere până la valoarea de 7.300 mc/s. Pentru intervalul 6-10 iunie a.c., conform prognozei elaborate de INHGA-CNPB, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe toată perioada, situându-se în ultima zi a  intervalului de prognoză la valoarea de 9.100 mc/s, peste media multianuală a lunii iunie (6.400 mc/s)”, a explicat Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.

În aceste condiţii, starea tehnică a construcţiilor hidrotehnice, cu rol de apărare aflate în administrarea Administraţiei Bazinale de Apă (A.B.A) Jiu, este monitorizată în permanenţă, asigurându-se exploatarea acestora în siguranţă. De asemenea, lucrările hidrotehnice gestionate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj prezintă garanţia deplină. Vigilenţa este sporită şi întreg personalul calificat din subordinea ing. Marin Tălău, directorul A.B.A. Jiu, este în alertă.

Rovana Plumb a convocat Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă

În urma precipitaţiilor căzute în bazinul superior al Dunării, s-a format, cum spuneam, o viitură istorică, care se propagă în aval. În Ungaria a fost declarată deja stare de urgenţă şi, potrivit autorităţilor maghiare pentru situaţii de urgenţă (OKF), citate de MTI, situaţia continuă să se înrăutăţească, urmând să atingă apogeul la sfârşitul săptămânii.

Şi la Baziaş, Dunărea era, ieri, în creştere resimţită, cu o valoare a debitului de până la 7.100 metri cubi pe secundă, peste media multianuală a lunii iunie (6.400 metri cubi pe secundă).

Nu există însă niciun pericol de inundaţii pe Dunăre, a precizat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, deşi ministrul Mediului, Rovana Plumb, a convocat Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a analiza starea de lucruri din amonte. Deocamdată, nu a fost instituit nici cod galben, nici portocaliu. S-a dispus, în schimb, o analiză a acestor debite având în vedere eventualele precipitaţii de la sfârşitul săptămânii, iar prefecţii din judeţele limitrofe şi responsabilii Administraţiei „Apele Române” au fost îndemnaţi să verifice digurile, mai ales pe porţiunile în care acestea  prezintă vulnerabilităţi.

Şi directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Daniela Rădulescu, a dat asigurări că pe sectorul românesc Dunărea nu va provoca pagube. Un maximum al undei de viitură pe Dunăre, la Baziaş, va fi înregistrat în intervalul 13-15 iunie a.c. Debitul va fi însă mai mic decât în perioada 11-13 aprilie a.c., când Dunărea a fost sub cod portocaliu de inundaţii pe sectorul românesc. Interpretările sunt însă contradictorii pentru că, potrivit hidrologilor, orice prognoză exactă este hazardată.

Stare de urgenţă în Ungaria

Mult mai îngrijorătoare este, în schimb, situaţia în Ungaria. Autorităţile de la Budapesta au declarat ieri după-amiază stare de urgenţă, precizând că se fac eforturi pentru a menţine fluviul în matcă. Premierul Viktor Orban a afirmat că fondurile disponibile pentru apărare în caz de inundaţii pot fi accesate. De asemenea, sunt pregătiţi pentru a interveni în caz de nevoie 8.000 de militari , 8.000 de membri ai personalului pentru situaţii de urgenţă, 1.400 de experţi în domeniul gestionării apei şi 3.600 de poliţişti. Prim-ministrul maghiar a solicitat locuitorilor să colaboreze cu autorităţile şi să participe la activităţile de protecţie în caz de inundaţii. De asemenea, acesta nu a exclus posibilitatea ca populaţia din zonele afectate să fie evacuată, însă şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge la o astfel de măsură.