Campanie pentru prevenirea delicvenţei juvenile

0
336

Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova desfăşoară, începând de ieri şi până la sfârşitul săptămânii, o campanie pentru prevenirea delincvenţei juvenile care se adresează elevilor din mai multe licee craiovene.

Aspectele comportamentului infracţional sunt abordate, cu această ocazie, din punct de vedere personal de deţinuţi, dar şi din punct de vedere juridic şi sociologic cu sprijinul studenţilor de la două facultăţi craiovene, partenere în acest proiect.

Campania de prevenire a delincvenţei juvenile face parte din activităţile derulate în cadrul proiectului „Punte pentru responsabilitate socială” şi se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj prin Şcoala Profesională Specială Craiova şi liceele implicate în campanie. De asemenea, participă Universitatea din Craiova prin Facultatea de Ştiinţe Sociale – catedra de Sociologie şi Universitatea „Spiru Haret” prin Facultatea de Drept şi Administraţie Publică.

După ce, ieri, deţinuţii au fost în vizită la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” din Craiova, activităţile din cadrul campaniei vor continua, astăzi, şi în zilele următoare, la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” şi la Liceul Tehnologic „George Bibescu”.

Pe întreaga durată a campaniei, alături de minorii din penitenciar vor fi prezenţi şi studenţi de la facultăţile implicate în proiect.

„Un rol esenţial al serviciului penitenciar este acela al pregătirii minorilor sancţionaţi cu pedepse privative de libertate în vederea revenirii în comunităţile de origine, iar pentru succesul componentei de reintegrare socială este necesar concursul comunităţilor locale în derularea acestui tip de activitate, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reinserţie socială”, a precizat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova.